Stiri

Cu ochii pe infractori, politistii nu stiu de gluma

Cu ochii pe infractori, politistii nu stiu de gluma
Cu ochii pe infractori, politistii nu stiu de gluma
Cu ochii pe infractori, politistii nu stiu de gluma

Fiu agresat de tata
Politistii Postului de Politie Comunal Victoria au fost sesizati, prin apelul de urgenta 112, de C.A. (26 de ani), din satul Mihai Bravu, comuna Victoria, cu privire la faptul ca localnicul C.F. (17 ani) a fost lovit cu toporul de propriul tata, C.C. (49 de ani). Politistii au demarat cercetarile si au stabilit ca agresiunea a avut loc in curtea locuintei celor doi, tatal fiind sub influenta bauturilor alcoolice. Minorul a suferit leziuni in zona capului, care au necesitat transportarea cu ambulanta la Spitalul Judetean de Urgenta Braila, pentru a-i fi acordate ingrijiri medicale. In cauza a fost intocmit dosar penal si, in functie de numarul de zile de ingrijiri medicale, se va face incadrarea juridica a faptei si se vor lua masurile legale care se impun.

Depistat in timp ce comercializa ilegal peste
Cu ocazia exercitarii atributiilor de serviciu, politisti din cadrul Sectiei 5 de Politie Rurala Viziru l-au depistat, pe o strada din comuna, pe localnicul V.C. (45 de ani), in timp ce comercializa peste din specia „scrumbie”, din portbagajul unui autoturism. In urma cantaririi pestelui a rezultat cantitatea de 13,3 kg, care a fost ridicata in confiscarii si valorificarii in conditiile legii. Fata de cel depistat a fost intocmit dosar penal pentru detinerea, transportul si comercializarea fara documente legale a pestelui, conform O.U.G. 23/2008, privind pescuitul si acvacultura.

Sub influenta bauturilor alcoolice
Politisti de la Serviciul Rutier l-au depistat in trafic pe braileanul D.G. (44 de ani), in timp ce conducea autoturismul, pe DE 584, fiind sub influenta bauturilor alcoolice. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,74 mg/l alcool pur in aerul expirat, i-au fost recoltate probe biologice de sânge in vederea stabilirii cu exactitate a gradului de alcoolemie si i s-a intocmit dosar penal.
Politisti din cadrul Biroului Rutier l-au oprit si identificat in trafic pe braileanul N.M. (52 de ani), in timp ce conducea autoturismul, pe soseaua Baldovinesti, in municipiul Braila, aflându-se sub influenta bauturilor alcoolice. Politistii l-au testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,46 mg/l alcool pur in aerul expirat, fapt pentru care i-au fost recoltate probe de sange in vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Impotriva lui a fost intocmit dosar penal, conform ordonantei privind circulatia pe drumurile publice.

Accident rutier
D.C. (23 de ani), domiciliata in municipiul Braila, in timp ce conducea autoturismul, pe strada Stefan cel Mare, a surprins si accidentat un minor in varsta de 6 ani, din Braila, care, fara sa fie supravegheat, a patruns pe strada, aflandu-se pe o masinuta de jucarie din plastic. In urma accidentului, copilul a suferit leziuni corporale grave pentru care a fost transportat la Spitalul Judetean de Urgenta Braila, unde a primit ingrijirile medicale necesare si a ramas internat. Conducatoarea auto a fost testata cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, si in cauza a fost intocmit dosar penal pentru vatamare corporala din culpa.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.