Inspectorul șef al IJJ Brăila a precizat într-o conferință de presă, că la nivelul inspectoratului va avea loc o modernizare, cu bani din PNRR, pentru eficientizarea energetică. Pe perioada lucrărilor, care vor începe probabil la începutul anului viitor, instituția se va muta la fostul Liceul Tehnologic ”Constantin Brâncoveanu”.
”Nu aș vrea să omit faptul că parte din procesul de eficientizare este proiectul avut în desfășurare la acest moment respectiv, Contractul de finanțare pentru obiectivul de investiții ,,Creșterea eficienței energetice în sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila”, în cadrul apelului de proiecte cu titlul P.N.R.R./2022/C5/2/B.2.2/1 Componenta 5 – Valul Renovării, Axa 2 – Schema de granturi pentru eficiență energetică și reziliență în clădiri publice, Operațiunea B.2. – Renovare energetică aprofundată a clădirilor publice cu valoare actualizată de 9.632.174,08 lei cu TVA, din care 5.899.019,09 lei cu TVA finanțare UE nerambursabilă și 3.733.154,99 lei cu TVA finanțare națională.
În acest moment implementarea proiectului se află în etapa de verificare a conformității ofertelor tehnice și financiare primite în cadrul procedurii de achiziție publică.
Pe durata lucrărilor propriu-zise asupra clădirii ne vom reloca temporar în corpul de clădire C1 din cadrul Liceului Tehnologic „Constantin Brâncoveanu” Brăila care ne-a fost atribuit spre folosință de către Consiliul Local Brăila” a declarat colonel Iulian Albăceanu, inspector șef IJJ Brăila.