Persoanele care dețin mai multe proprietăți în afara celei de domiciliu nu vor mai fi impozitate suplimentar, conform sistemului aplicat în ultimii ani, această impunere urmând să fie eliminată de anul viitor, prin noul Cod Fiscal, potrivit ultimei forme a proiectului.
Potrivit ultimei forme a Codului Fiscal, Guvernul va schimba radical modul de calcul al impozitului pe clădirile firmelor, stabilit în prezent în funcție de valoarea contabilă, și va impune un mod de calcul bazat strict pe valoarea clădirii rezultată dintr-un raport de evaluare, similară valorii de piață, suma de plată urmând să crească.
Legislația actuală impune persoanelor fizice care au în proprietate două sau mai multe clădiri un impozit majorat cu 65% pentru prima clădire în afara celei de la adresa de domiciliu, cu 150% pentru a doua clădire și cu 300% pentru a treia clădire și următoarele în afara celei de la adresa de domiciliu.
Ultima formă a proiectului noului Cod Fiscal, redactată după retragerea documentului de pe site-ul Ministerului Finanțelor, indică faptul că această impozitare suplimentară va fi eliminată. Renunțarea la impozitarea suplimentară în cazul persoanelor care dețin mai multe proprietăți în afara celei de domiciliu este explicată de Guvern prin faptul că această măsură a fost considerată „inechitabilă” de către contribuabili și a generat numeroase „probleme de administrare” la nivel local.
În ceea ce privește impozitul pe clădiri, în prezent, pentru persoanele juridice, acesta este calculat prin raportare la valoarea de inventar a imobilului respectiv, reprezentând valoarea de intrare a clădirii în patrimoniu, înregistrată în contabilitatea proprietarului. Însă, ultima formă a proiectului noului Cod Fiscal relevă intenția Guvernului de a schimba criteriul de raportare și de a lua în calcul doar la valoarea de piață a clădirii, pentru majorarea veniturilor astfel atrase din această sursă. Argumentul Guvenului este că, în prezent, valoarea impozabilă a clădirilor persoanelor juridice este cea înregistrată în contabilitatea acestora, însă aceasta poate fi substanțial diferită de valoarea reală a clădirii, în funcție de metoda contabilă folosită. Cu alte cuvinte, valoarea impozabilă de la 31 decembrie a anului anterior celui pentru care este datorat impozitul va fi, după caz, ultima valoare impozabilă înregistrată în evidențele organului fiscal, valoarea rezultată dintr-un raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat, valoarea finală a lucrărilor de construcții, în cazul clădirilor noi, construite în cursul anului fiscal anterior sau valoarea clădirilor care rezultă din actul prin care este transferat dreptul de proprietate, în cazul clădirilor dobândite în cursul anului fiscal anterior. Pentru clădirile rezidențiale aflate în proprietatea firmelor, impozitul pe clădiri va reprezenta 0,1% din valoarea impozabilă a clădirii, iar pentru clădirile nerezidențiale impozitul va fi cuprins între 0,25% – 1,50% din valoarea impozabilă a clădirii, calculată însă după noul criteriu. În cazul în care valoarea impozabilă a clădirilor nu a fost actualizată în ultimii trei ani anteriori anului fiscal de referință, pe baza unui raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat, cu excepția clădirilor care aparțin persoanelor față de care a fost pronunțată o hotărâre definitivă de declanșare a falimentului, cota de impozit va fi cuprinsă între 5% – 10% din valoarea impozabilă. Cota exactă a impozitului este stabilită de Consiliul Local.
În cazul clădirilor cu destinație mixtă, când valorile suprafețelor folosite în scop rezidențial și cele folosite în scop nerezidențial nu pot fi evidențiate distinct, atunci valoarea acestora va fi determinată proporțional cu ponderea suprafațelor ocupate în scop rezidențial, respectiv nerezidențial din total suprafață a clădirii. În cazul în care suprafețele nu sunt evidențiate distinct și cheltuielile aferente imobilului sunt înregistrate în sarcina persoanei care desfășoară activitatea economică, se va considera că destinația clădirii este nerezidențială, impozitul fiind astfel mai mare.
Noul sistem este justificat de Guvern prin faptul că Fondul Monetar Internațional a recomandat schimbarea regulii de impozitare a proprietății, astfel încât acestea să se bazeze pe valoarea de piață.