
Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Brăila, în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila și Academia Olimpică Română – filiala Brăila, a oferit tinerilor brăileni interesați a doua ediție din ciclul „Ziua Campionilor”, dedicată fostului medaliat cu bronz la Olimpiada de la Montreal 1976, boxerul Costica Dafinoiu.
În sala „Fănuș Neagu” a Bibliotecii Județeane Panait Istrati, câteva zeci de tineri au venit să-l vadă pe unul dintre cei trei medaliați olimpici care erau legitimați la vremea respectivă la un club brăilean, Costică Dafinoiu. Ceilalți doi medaliați fiind luptătorul Vasile Iorga și înotătoarea Diana Mocanu. La eveniment au fost prezenți și sportivi de la CSM Brăila, dar și alte două nume ale boxului românesc, antrenorul federal Valentin Vrînceanu și vicepreședintele FR Box, Vasile Cîtea, ambii spunând câteva cuvinte referitoare la Costică Dafinoiu. Vecepreședintele FRBox a spus celor prezenți că „maestru Dafinoiu este unul dintre acei sportivi care a dus România și boxul românesc pe cele mai înalte trepte ale sportului în lume, iar emoția cea mai mare pentru un sportiv este atunci când i se intonează imnul țării sale”.
Născut la 6 februarie 1954, în comuna Viziru, maestrul Costica Dafinoiu a început să practice boxul în octombrie 1969, la CS Progresul Brăila, sub îndrumarea antrenorului Gherghe Lica, după ce inițial trecuse prin sala de lupte libere. În 1970 a trecut la grupa antrenorului Turcu Ion până în 1973, când ajunge la Box Club Brăila, unde se crease o secție de elită cu cei mai buni pugiliști de la toate cluburile din județ. Până în 1976 l-a avut ca mentor pe antrenorul emerit Gheorghe Bobibaru, iar până la finalul carierei, în 1982 a boxat numai la BC Brăila, sub îndrumarea antrenorilor Iordan Buterez, Grigore Nicolae, Zlotariu Ion și Gheorghe Baltă, deși a fost curtat de marile cluburi Steaua și Dinamo.
În 1973 apare adevărata rampă de lansare spre boxul internațional. După finala CN de juniori mari desfășurat la Brăila, a fost cooptat în lotul național lărgit de juniori al României și a participat la Turneul Prietenia, turneu internațional al țărilor socialiste, la categoria grea, practic, la o categorie mai mare decât cea în care boxase până atunci, categoria 81 kg. A boxat în acea finală cu cubaezul Angel Milian și a câștigat la mare luptă cu acest pugilist mai greu cu 20 kg decât sportivul brăilean. În urma acestui rezultat, antrenorii lotului național, Tedi Niculescu și Constantin Ciucă au decis ca sportivul brăilean să participe în anul 1974 la Campionatele Europene de Tineret de la Kiev, în fosta URSS, unde a obținut medalia de aur la categoria 81 kg în fața pugilistului din țara gazdă, Mihail Krut. Tot în 1974 a participat la Centura de Aur ajungând în finală cu vicecampionul olimpic, cubanezul Gilberto Carillo, în fața căruia a câștigat la puncte, după un meci extrem de dificil. Câștigarea Centurii de Aur la categoria 81 kg i-a asigurat lui Costică Dafinoiu participarea la Jocurile Olimpice din 1976.
Dafinoiu a atins în 1976 vârful carierei sale sportive. Pugilistul brăilean a susținut trei meciuri: în optimi cu Robert Nixon din Guyana, meci câștigat înainte de limită, în sferturi l-a învins la puncte pe Robert Burgess din Bermude, iar în semifinale a boxat cu teribilul cubanez Sixto Soria, de care a fost învins prin abandon, obținând astfel medalia de bronz la JO de la Montreal, olimpiadă la care Nadia Comăneci obținea primul 10.00 din istoria gimnasticii.
Maestrul Dafinoiu, a povestit celor prezenți, majoritatea dintre ei fiind născuți după 1990, că vremurile din perioada comunistă nu erau simple, iar pentru că nu a vrut să se transfere la unul din cluburile militare (Steaua sau Dinamo) a fost luat în armată, pe care a reușit totuși să o facă în Brăila, dar întreruperea procesului de pregătire l-a făcut să piardă lotul național, iar în 1982 a decis să pună mănușile în cui și să înceapă cariera de antrenor, la BC Brăila, iar acum caută noi talente la CSM Brăila.