Ministerul Educației a anunțat public marți, 21 februarie, că la nivelul țării sunt 39 de clădiri încadrate în clasa de risc seismic I, iar una dintre acestea este corpul B al Liceului de Arte „Hariclea Darclee” din Brăila. Ministerul Educaţiei mai precizează că a solicitat conducerilor inspectoratelor şcolare ca, împreună cu autorităţile locale, să identifice soluţii pentru relocarea elevilor care învaţă în clădiri clasificate ca având grad de risc seismic I.
Astăzi a avut loc o ședință a Consiliului de Administrație al liceului, iar reprezentanții părinților au fost foarte vehemenți, unul dintre aceștia declarând că dacă până luni – când revin copiii din vacanță – nu se găsește un alt spațiu în care să se facă orele, nu-și va mai lăsa copilul la școală. În urma ședinței CA de astăzi s-a luat decizia ca restul copiilor să învețe în Corpul A, unde se va trece la învățământul în două schimburi și în corpul de clădire de pe Bulevardul Panait Istrati. Antonescu a mai afirmat că nu e atât de simplu să fie mutați copiii în alt spațiu, dat fiind că dincolo de clasele cu profil general, în Corpul B se desfășurau și orele de muzică
Părinții a peste 800 de elevi de la Liceul de Arte Hariclea Darclee au făcut în noiembrie 2022 o petiție în care au cerut să fie mutați copiii din Corpul B, dar doar 3 clase au fost relocate la Centrul ”Bunici și nepoți”. Părinții spun că în ultimii trei ani nici comunicarea cu primarul nu a mai fost una bună.
Directorul Liceul de Arte „Hariclea Darclee”, Gheorghe Antonescu a declarat astăzi că în Corpul B – construit prin anii ’70 – își desfășoară activitatea circa 400 de copii, dar de luni, 27 februarie, după revenirea din vacanță, să nu se vor mai face niciun fel de cursuri acolo. El a afirmat că demersurile de relocare a elevilor au început din octombrie 2022, când Primăria a fost alocat special în acest scop trei clase la Centrul ”Bunici și nepoți” și că se avea în vedere ca „ușor, ușor” să procedeze la relocarea tuturor claselor.
Unii părinți ne-au declarat indignați că după realizarea acelui studiu din 2019 nu li s-a comunicat faptul că acea clădire a fost încadrată în clasa de risc seismic I, ci li s-a spus doar așa, la modul genenral, că există un risc seismic. Ei consideră că aveau dreptul să știe că zi de zi, copiii lor stau la cursuri într-o clădire atât de periculoasă.







