
Un copil de 10 ani a fost accidentat duminică în jurul prânzului pe bulevardul Dorobanţilor, în timp ce traversa strada prin loc nepermis şi fără să se asigure.
Duminică, la ora 11.55, P. Eugen (36 de ani), din municipiul Brăila, în timp ce conducea autoturismul pe bulevardul Dorobanţilor, în dreptul blocului B5, l-a surprins şi accidentat pe minorul M. V. (10 ani) care traversa strada prin loc nepermis şi fără să se asigure.
În urma accidentului, băiatul a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale, acesta fiind rănit ușor.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, şi în cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.