Actualitate

Copaci taiati pe marginea drumului

Copaci taiati pe marginea drumului
Copaci taiati pe marginea drumului
Copaci taiati pe marginea drumului

La acest sfârşit de săptămână, poliţiştii brăileni au desfăşurat activităţi pentru prevenirea faptelor antisociale, în special a celor comise cu violenţă, şi menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică, în municipiu şi judeţ.

În zilele de 29 şi 30 ianuarie, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului şi Poliţiei oraşelor Ianca şi Făurei, de la secţiile de poliţie rurală şi posturile de poliţie comunale arondate acestora, cu sprijinilor jandarmilor, au acţionat în zona discotecilor şi altor unităţi de alimentaţie publică cu profil similar, pentru a combate infracţiunile săvârşite cu violenţă şi pentru verificarea modului în care își desfășoară activitatea societățile comerciale, precum şi pentru prevenirea şi combaterea comiterii de infracţiuni sau contravenţii.

Echipele care au participat la acţiuni au efectuat controale la 22 de unităţi comerciale şi societăţi tip discotecă şi cafe-bar, au legitimat 70 de persoane, dintre care 13 au fost percheziţionate corporal sumar, şi au controlat în trafic 39 de autovehicule.

Poliţiştii au aplicat 7 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 3.790 de lei, 4 fiind aplicate conform prevederilor Legii 61/1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice şi 3 la O.U.G. 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice.

Astfel, vineri, 29 ianuarie, între orele 15.00-19.00, poliţişti de la Postul de Poliţie Comunal Victoria şi Secţia 5 de Poliţie Rurală Viziru au acţionat pentru prevenirea şi combaterea furturilor de material lemnos şi pentru verificarea legalităţii transporturilor de material lemnos, pe raza de competenţă.

Pe timpul desfăşurării activităţilor specifice, poliţiştii au găsit pe marginea DJ 211 B, la câţiva kilometri de satul Mihai Bravu, resturile a doi plopi, din perdeaua de protecţie a drumului, care prezentau urme recente de tăiere.

În urma investigaţiilor efectuate în teren, poliţiştii au identificat patru localnici din satul Mihai Bravu, comuna Victoria, cu vârste între 28 şi 44 de ani, suspectaţi că, în perioada 10- 28 ianuarie, ar fi sustras în mod repetat material lemnos, rezultat în urma tăierii celor doi arbori, pe care l-au transportat la domiciliile lor. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru furt.

 

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •