*Amicalele cu Dunarea Braila le-au adus pe fetele de la CSU Nepun Constanta in fata primei victorii din campionat*
Etapa a saptea a Ligii Nationale feminine la handbal a debutat joi seara cu o mare surpriza. CSU Neptun Constanta, dupa ce a jucat doua meciuri de pregatire saptamana trecuta cu HC Dunarea Braila, a reusit sa obtina prima victorie in aceasta editie de campionat in fata medaliatelor cu bronz din campionatul trecut. A fost cel mai slab meci al Clujului din ultimele sezoane, in care echipa condusa de Horatiu Pasca a fost de nerecunoscut, in timp ce gazdele au evoluat dezinvolt si au avut in Sheiko, Tiron, Enescu, Ionescu, dar mai ales in portarul Diana Petrescu jucatoare care au demonstrat ca au valoare de Liga Nationala si locul in clasament dupa 6 etape era unul nemeritat. Si la Braila fetele lui Ion Craciun au aratat un joc bun, jucand de la egal la egal cu HC Dunarea, dar in meciul cu Jolidonul s-au intrecut pe ele si au inceput in forta meciul, distantandu-se rapid pe tabela de marcaj, in minutul 13 avand un avans de cinci goluri, scor 8-3, cu 6 goluri marcate de Sheiko si 6 interventii ale portaritei Petrescu. Apoi constantencele s-au distantat, ritmul fiind cam la doua goluri ale lor unul al clujencelor si dupa 30 de minute tabela indica 18-9 pentru CSU Neptun. Repriza secunda a fost mai echilibrata, dupa ce gazdele au avut 20-10, clujencele reusind sa revina si sa se apropie la 6 goluri diferenta, 21-15, dupa care au cedat din nou teren si in minutul 49 Neptunul avea din nou 10 goluri avantaj, 29-19. Pana la final Clujul a mai redus din diferenta pana la sase goluri, iar la ultima actiune de atac, Andreea Enescu a marcat si a stabilit scorul final, CSU Neptun Constanta – U Jolidon Cluj 33-25 (18-19).
CSU Neptun Constanta: Petrescu (21 interventii), Dumanska (portari); Sheiko -10 goluri (1 din 7m), Tiron -8, Enescu -5, Ionescu -4, Zlavog -2, Orsivschi -1, Vasiliu -1, Toma -1 ( 1 din 7m), Marginean -1. Antrenor: Ion Craciun
”U” Jolidon Cluj: Mazareanu (6 interventii), Enache (4 interventii) (portari); Vintila -9 goluri (7 din 7m), Chintoan -6, Florea -3, Valean -3, Ani-Senocico -2, Tivadar -1, Tetean -1. Antrenori: Horatiu Pasca, Ioan Ani-Senocico.
Dupa partida de vineri, 1 noiembrie, de la ora 16.45, cu Cetate Deva, HC Dunarea Braila va intalni in etapa urmatoare pe CSU Neptun, tot in Sala Polivalenta Danubius din Braila. Daca in cele doua meciuri amicale rezultatele stranse ar fi putut fi puse si pe seama absentelor din echipa lui Cristi Preda ale Ramonei Farcau, Gabrielei Perianu, Gabrielei Dobre si a Andreei Adespii, iata ca astazi fetele lui Craciun au aratat ca au devenit o echipa de Liga, care poate pune probleme. Trebuie precizat insa faptul ca fetele de la Jolidon, in special „veteranele” Senocico, Chintoan si Tivadar, au fost de nerecunoscut, prestand un joc haotic, cu multe greseli individuale, dar si cu o faza a apararii in care parca nici nu au opus rezistenta.