În perioada 4 – 8 noiembrie la Brăila are loc ediția a VI-a a Concursului Național de Comedie “Ștefan Mihăilescu-Brăila”. Marele actor este omagiat prin organizarea acestui concurs, o competiție în care se înscriu trupe de teatru ale elevilor de liceu din mai multe județe. La evenimentul organizat de Liceul de Arte „Hariclea Darclee” participă elevi de la opt licee de artă, care au clase de „Arta Actorului”, din: Galaţi, Timişoara, Târgu- Jiu, Buzău, Iaşi, Bucureşti, Tulcea şi Brăila.
Concursul Național de Teatru ”Ștefan Mihăilescu-Brăila” este organizat de Liceul de Artă ”Hariclea Darclee”, în parteneriat cu Primăria Brăila, Ministerul Educației și Teatrul ”Maria Filotti”. Anul trecut concursul a fost câștigat de trupa de teatru a Liceului de artă din Tulcea.
Juriul concursului este format din conf. univ. dr. Radu Olăreanu (Universitatea de Arte Tg. Mureș), prof. univ. dr. Bogdan Ulmu (Universitatea de Arte “George Enescu” Iași), lect. univ. dr. Florin Grigoraș (Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică “I.L.Caragiale” București). Președinte de onoare al concursului este Florin Mihăilescu-Brăila, fiul lui Ștefan Mihăilescu-Brăila.
Concursul va avea anul acesta și o secțiune de comunicări și referate ale profesorilor de Arta Actorului din mediul preuniversitar, sesiune jurizată de lect. univ. dr. Mihaela Bețiu, de la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică “I.L.Caragiale” București.
Deschiderea concursului va avea loc, miercuri, 4 noiembrie, la ora 17, la Teatrul “Maria Filotti” din Brăila, cu spectacolul “Audiția”, de Alexandr Galin, pregătit de studenţii anului III – licenţă de la Universitatea de Arte „George Enescu” Iaşi, în regia conf. univ. dr. Octavian Jighirgiu.
Ștefan Mihăilescu Brăila s-a născut pe 3 februarie 1925, la Brăila. A absolvit cursurile primare în 1936, apoi, în 1940, Liceul Industrial din Brăila. Încă din această perioadă dovedește un mare talent, iar în 1944 intră în mișcarea artistică de amatori. Din cauza lipsurilor materiale este nevoit să muncească de la vârsta de 16 ani, fiind pe rând hamal, salahor, funcționar.
În 1947 a absolvit Conservatorul de muzică și artă dramatică ”George Cavadia” din Brăila. Din 1949 până în 1954, Ștefan Mihăilescu Brăila a jucat la Teatrul ”Maria Filotti”, în spectacole ca “La Ilie bun și vesel”, de Ion Damian, “O scrisoare pierdută”, de I. L. Caragiale, “Poveste de dragoste”, de Margarita Aligher, ”Burghezul gentilom” de Moliere, “Bădăranii”, de Carlo Goldoni, “Nunta lui Kecinski”, de Suhovo Kobalin și “Ultima ora”, de Mihail Sebastian.
În această perioadă și-a adăugat și numele de familie al bunicii sale — ”Brăila”, Ștefan Mihăilescu-Brăila devenind numele de scenă sub care a devenit celebru în teatru și cinematografie.
Talentat actor de comedie, cu o mimică deosebită, extrem de exigent, Ștefan Mihăilescu-Brăila a interpretat de-a lungul carierei sale roluri memorabile pe scena teatrului și în filme, teatru radiofonic (peste 250 de piese), scenete și schițe în emisiuni de divertisment de la televiziune realizate de Alexandru Bocăneț, Tudor Vornicu, Dan Mihăescu.
În 1956 s-a transferat la Teatrul din Baia Mare, unde a rămas doar un an și unde a jucat, între altele, în piesa ”Take, Ianke și Cadâr”.
Ștefan Mihăilescu Brăila a debutat în cinema în 1957, jucând cu o inegalabilă măiestrie artistică, în cele mai reușite comedii din cinematografia românească: Ciocolata cu alune, în 1978, Păcală(1974), Nea Mărin miliardar (1979), “Elixirul tinereții”, în 1978. “Bachus” din filmul Secretul lui Bahus (1984), realizat de regizorul Geo Saizescu, a fost ultimul mare rol al lui Ștefan Mihăilescu Brăila. În cinematografie a debutat în 1958, în filmul ”Alo? Ați greșit numărul!” (regia Andrei Călărașu)
În 1964 a fost distins cu titlul de Artist Emerit, iar în 1967 cu Ordinul Meritul Cultural clasa a III-apentru merite deosebite în activitatea desfășurată în domeniul teatrului, muzicii și artelor plastice”.
A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa a III-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.
Ștefan Mihăilescu Brăila a fost și prezentator a numeroase emisiuni de teatru și divertisment la Radio și Televiziune. Actorul a decedat la 19 septembrie 1996, în București și a fost incinerat.
De asemenea, la Brăila