Actualitate

Comert ambulant cu peste sanctionat de jandarmi

Comert ambulant cu peste sanctionat de jandarmi
Comert ambulant cu peste sanctionat de jandarmi
Comert ambulant cu peste sanctionat de jandarmi

Joi, 09 martie a.c., în jurul orei 16.30, o patrulă de jandarmi din cadrul Detaşamentului 3 Oprişeneşti a depistat, pe o stradă din comuna Surdila Găiseanca, judeţul Brăila, trei bărbaţi care comercializau ilegal peşte din specia caras şi crap.

Cele trei persoane, ce au vârste cuprinse între 23 şi 49 ani, ofereau spre vânzare peştele chiar din portbagajul unui autoturism Dacia 1310, fără a deţine acte de provenienţă a acestuia.

În momentul depistării, asupra acestora s-a găsit cantitatea de 12 kg de peşte. Aceasta a fost predată unei societăţi comerciale, spre a fi valorificată. Pe numele bărbaţilor au fost întocmite actele de sesizare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere sau comercializare fără documente legale a peştelui.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •