La data de 22 iunie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Ialomița au dispus reținerea unui inculpat, în vârstă de 56 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.
Din probele administrate în cauză a rezultat că, pe parcursul anului 2026, inculpatul a procurat, deținut și comercializat droguri de mare risc (3CMC), pe raza municipiilor Brăila și Slobozia, cu suma de 100 lei pentru un gram.
Pe parcursul urmăririi penale au fost indisponibilizate cantitățile de drog de mare risc vândute de către inculpat, iar cu ocazia percheziției efectuate pe raza municipiului Brăila a fost găsită și ridicată o cantitate de substanță cristalină, aflată în curs de expertizare, precum și alte mijloace de probă.
Marți, 23 iunie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Ialomița a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița. Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din Inspectoratul Județean de Jandarmi Brăila.
”Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, se menționează în comunicatul DIICOT.
