
Marți dimineață, la ora 08.04, Ministerul Afacerilor Interne a iniţiat un exerciţiu de alarmare a structurilor pentru situaţii de urgenţă din ţară.
Potrivit scenariului exerciţiului „Seism 2016”, în această dimineaţă, în zona Vrancea, s-a produs un cutremur major, cu magnitudinea de peste 7 grade pe scara Richter, care a afectat oraşele Bucureşti şi Iaşi.
Structurile Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dunărea” al judeţului Brăila au fost alertate şi întreg personalul s-a prezintat la unitate.
În sprijinul structurilor de intervenţie din Bucureşti, 128 de pompieri şi 12 mijloace de intervenţie ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Dunărea” Brăila s-au deplasat în zonele afectate din București pentru îndeplinirea misiunilor încredinţate.
Exerciţiul “Seism 2016” se desfăşoară sub coordonarea DSU şi are ca scop verificarea capacităţii de reacţie şi de intervenţie a structurilor pentru situaţii de urgenţă, timpul necesar mobilizării unor capabilităţi suplimentare, modul de implementare a procedurilor de coordonare adoptate în acest an, precum şi identificarea şi remedierea eventualelor deficienţe.
[quote]Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dunărea” al judeţului Brăila deţine forţe şi mijloace suficiente pentru îndeplinirea misiunilor din zona de competenţă pe întreaga perioadă de desfăşurare a exerciţiului “Seism 2016”[/quote] a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Dunărea Brăila, lt. col. Ștefan Stoian.