ANM a emis o avertizare de tipul cod galben de averse, vijelii și intensificări ale vântului pentru intervalul 18 iunie, ora 10 – 19 iunie, ora 10.
Codul galben este valabil 24 de ore de duminică până luni la ora 10.00. În intervalul menționat, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică în Moldova, Muntenia, jumătatea de est a Transilvaniei și sudul Dobrogei, precum și în Carpații Orientali și Meridionali. Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și pe arii restrânse vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp.
Vremea se va menține instabilă și în zilele următoare în zonele menționate, au precizat meteorologii.
