În ședința ordinară a CLM Brăila din 19 decembrie 2024, consilierii municipali au aprobat cu unanimitate de voturi noile taxe și impozite care vor fi valabile pentru anul 2025, majorate cu 10,4% față de cele de anul trecut, ținând cont de rata inflațției pentru anul anterior comunicată pe site-urile oficiale ale Ministerului Finanțelor Publice și Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.
Prin Legea nr.227/2015, privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, a fost reglementată modalitatea de stabilire a impozitelor și taxelor care constituie venituri ale bugetului de stat și ale bugetelor locale, precizând totodată și contribuabilii care trebuie să plătească aceste impozite și taxe, precum și modul de calcul și de plată al acestora.
Impozitele și taxele locale constituie venituri proprii ale bugetelor locale și cuprind în structura lor:
- impozitul și taxa pe clădiri – impozitul și taxa pe teren;
- impozitul asupra mijloacelor de transport;
- taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor și autorizațiilor;
- taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă și publicitate; – impozitul pe spectacole;
- taxe speciale și alte taxe locale.
Impozitele și taxele locale aplicabile în anul fiscal 2025, se stabilesc, după cum urmează:
- cota prevăzută la art. 457 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, se stabilește la nivelul de 0,107%,
- cota prevăzută la art. 460 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, se stabilește la nivelul de 0,2%;
- cota prevăzută la art. 458 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, se stabilește la nivelul de 0,75%,
- cota prevazută la art. 460 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, se stabilește la nivelul de 1,3%;
- cota prevăzută la art. 458 alin. (3) și art. 460 alin. (3) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, este stabilită la nivelul de 0,4%;
- cota prevăzută la art. 458 alin. (4) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, este stabilită la nivelul de 2%;
- cota prevăzută la art. 460 alin. (8) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, este stabilită la nivelul de 5%.
Bonificația acordată persoanelor fizice pentru plata cu anticipație a impozitului pe clădiri conform art. 462 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, este stabilită până la nivelul de 10%.
Bonificația acordată persoanelor fizice pentru plata cu anticipație a impozitului pe teren conform art. 467 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, este stabilită până la nivelul de 10%.
Bonificația acordată persoanelor fizice pentru plata cu anticipație a impozitului pe mijloacele de transport conform art. 472 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, este stabilită la nivelul de 5%.
Se stabilește taxa pentru servicii de reclamă și publicitate stipulată la art. 477 alin. (5) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, la valoarea de 3%.
Beneficiază de scutire conform prevederilor art. 456 alin. (2) și art. 464 alin. (2) din Legea nr. 227/2015, privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, următoarele:
- clădirile care, potrivit legii, sunt clasate ca monumente istorice, de arhitectură sau arheologice, muzee ori case memoriale, altele decât cele prevăzute la alin. (1) lit. x);
- clădirile și terenurile aferente acestora, restituite potrivit art. 16 din Legea nr. 10/2001 privind Regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 — 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru perioada pentru care proprietarul menține afectațiunea de interes public;
- clădirile și terenul aferent acestora, retrocedate potrivit art. 1 alin. (10) din O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru perioada pentru care proprietarul menține afectațiunea de interes public;
- clădirile și terenul aferent acestora, restituite potrivit art. 1 alin. (5) din O.U.G. nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România, republicată, pentru perioada pentru care proprietarul menține afectațiunea de interes public;
- clădirea nouă cu destinație de locuință, realizată în condițiile Legii locuinței nr. 1 14/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și clădirea cu destinație de locuință, realizată pe bază de credite, În conformitate cu Ordonanța Guvernului nr. 19/1994 privind stimularea investițiilor pentru realizarea unor lucrări publice și construcții de locuințe, aprobată cu modificări ii completări prin Legea nr. 82/1995, cu modificările și completările ulterioare. In cazul înstrăinării clădirii, scutirea de impozit nu se aplică noului proprietar al acesteia;
- Clădirea folosită ca domiciliu și terenul aferent acesteia, aflată în proprietate- sau coproprietatea persoanelor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) și art. 4 alin, (1) din Legea nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare;
- Clădirile și terenul aferent acestora, aflate În proprietatea operatorilor economici, în condițiile elaborării unor scheme de ajutor de stat/de minimis având un obiectiv prevăzut de legislația în domeniul ajutorului de stat;
- Clădirile și terenurile utilizate exclusiv pentru furnizarea de servicii sociale gratuite de către organizații neguvernamentale și întreprinderi sociale ca furnizori de servicii sociale;
- Clădirile la care au fost executate lucrări în condițiile prevederilor Legii nr. 153/2011, precum și în conformitate cu art. 10 din anexa la H.C.L.M. nr. 720/2018.
- Beneficiază de scutire conform prevederilor art. 469 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 227/2015, privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, mijloacele de transport aflate în proprietatea sau coproprietatea persoanelor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) și art. 4 alin. (1) din Legea nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare, pentru un singur mijloc de transport la alegerea contribuabilului.
- Criteriile și procedurile de acordare a acestor facilități sunt prezentate în Anexa nr. 3 la prezenta hotărâre.
Impozitul pe clădirile/terenurile aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice care sunt utilizate pentru prestarea de servicii turistice cu caracter sezonier, pe o durată de cel mult 6 luni, în cursul unui an calendaristic, se reduce cu 50%. Reducerea se aplică în anul fiscal următor celui în care este îndeplinită această condiție.
Taxa pentru eliberarea/vizarea Avizului de funcționare referitor la funcționarea unităților comerciale de producție și de prestări servicii, exclusiv alimentație publică, pe raza Municipiului Brăila se stabilește pentru anul 2025, în funcție de suprafața de desfășurare a activității, respectiv:
- Suprafața utilă de desfășurare a activității cuprinsă între 1 mp și 25 mp 74 lei
- Suprafața utilă de desfășurare a activității cuprinsă între 26 mp și 50 mp 149 lei
- Suprafața utilă de desfășurare a activității cuprinsă între 51 mp și 100 mp 224 lei
- Suprafața utilă de desfășurare a activității cuprinsă între 101 mp și 250 mp — 299 lei
- Suprafața utilă de desfășurare a activității cuprinsă între 251 mp și 500 mp — 595 lei
- Suprafața utilă de desfășurare a activității care depășește 501 mp, inclusłv• – 1492 lei
De asemenea s-a adoptat actualizarea redevenței înscrisă în contractele de concesiune având ca obiect spații medicale situate în Policlinica Hipodrom, stabilite ca urmare a negocierii, se va realiza anual, la începutul fiecărui an fiscal, funcție de rata inflației.
Conform prevederilor art. 162 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 207/2015, privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, se stabilește lista debitorilor persoane fizice care înregistrează obligații fiscale restante la sfârșitul trimestrului și neachitate al căror nivel depășește 1000 lei pentru persoanele fizice și 3000 lei pentru persoane juridice.
Pentru clădirile/terenurile neîngrijite situate în intravilanul localității, impozitul pe clădiri se majorează cu 500%. Criteriile de încadrare a clădirilor în această categorie sunt prevăzute în hotărârea de Consiliu Local Municipal Brăila.
Suma reprezentând bonificația de care au beneficiat contribuabilii persoane fizice pentru plata integrală anticipată, până în data de 31.03.2024, a impozitelor pentru mijloacele de transport aferente anului 2024 a fost de 330.728 lei. Având în vedere indexarea conform art. 491 din Legea nr. 227/2015, privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, a impozitelor și taxelor locale cu rata inflației, în cazul aplicării unei bonificații de 10% se preconizează o scădere a încasărilor cu minim 365.123 lei în anul 2025.
Referitor la mijloacele de transport hybride, în anul fiscal 2024, a fost aplicată o reducere de 50% a impozitului, astfel, sumele aferente acestor mijloace de transport au fost repartizate astfel: Persoane fizice – 280.188 lei, Persoane juridice – 247.314 lei. Total: 527.502 lei.
Aplicarea unei reduceri de 75% la valorile propuse pentru anul 2025 ar însemna o scădere a încasărilor cu minim 291.181 lei, din care persoane fizice: 154.644 lei, respectiv, persoane juridice: 136.517 lei). O introducere în textul hotărârii de consiliu a acestor propuneri implică o diminuare a veniturilor aferente anului 2025 cu minim 656.304 lei, existând posibilitatea afectării investițiilor în derulare sau a celor propuse a fi efectuate în anul 2025.