Silviu Mares 29 octombrie 2020

Consiliul Local Municipal Brăila s-a reunit astăzi în prima ședință ordinară în noua componență. La ședință au fost prezenți 20 de consilieri. A lipsit motivat Vasile Cupcic, în timp ce Ionel Enuță și-a prezentat demisia, iar Sorin Ioniță a transmis o adresă prin care renunță la depunerea jurământului. De asemenea, Sorin Boșneag este bolnav și se află în izolare la domiciliu și încă nu a depus jurământul. Alte trei locuri de consilieri nu au fost completate deoarece nu au fost validați supleanții, câte unul de la PSD, PNL și PMP.

În cadrul acestei ședințe a aprobat, cu unanimitate de voturi, transferul sumei de 75.000 lei de la proiectul de reabilitare și modernizare a Parcului Monument etapa a II-a, la proiectul ce vizează realizarea Centrului medical de permanență în cartierul Vidin. Acest transfer s-a făcut în cadrul proiectului de rectificare a bugetului de venituri și cheltuieli al Municipiului Brăila pe anul 2020.

Primarul Marian Dragomir a declarat că în contextul în care lucrările la Centrul medical sunt avansate, ar fi indicat să se asigure suma necesară demarării cât mai rapide a achiziției de aparatură medicală pentru Centrul de permanență, astfel încât centrul să poată să funcționeze cât mai curând cu un minim necesar de dotare, iar anul viitor se va aloca suma necesară pentru a se achiziționa tot ce este necesar pentru o dotare completă.

Vă solicit să aprobați transferarea sumei de 75.000 de lei alocate inițial etapei a doua a proiectului de reabilitare și modernizare a Parcului Monument etapa a II-a, care va fi realizată anul viitor, la reabilitarea și modernizarea, inclusiv achiziția de dotări (mobilier, echipamente, aparatură medicală) și realizare branșamente utilități (apă, canalizare, gaze, telefonie, internet) pentru Centrul de permanență medicală care se construiește în Vidin. Este într-un stadiu foarte avansat și ne dorim să demarăm licitația pentru achiziția aparaturii medicale anul acesta. Dacă nu vom face această suplimentare acum însemna că vom termina centrul propriu-zis, dar acesta nu va avea aparatura necesară. De aceea solicităm această suplimentare, pentru ca anul acesta să poată fi demarată achiziția și pentru aparatura respectivă”, a declarat primarul Marian Dragomir.

Comentarii