Luni, 12 septembrie, în Sala 404 din palatul Administrativ a avut loc o ședință extraordinară a CLM Brăila în care s-au supus aprobării 5 proiecte de hotărâre. La ședință au fost prezenți 24 de consilieri din cei 25 în funcție, lipsind motivat domnul consilier local Drogeanu Alexandru. Consilierul local PNL, Pascale Mihai – Viorel, a participat online la ședință, prin conectare la platforma de videoconferință ZOOM.
Astfel, au fost aprobate, cu unanimitate de voturi, modificări la proiecte de hotărâre privind aprobarea proiectelor de modernizare transport electric pentru Bulaverdul Independenței Calea Galați și strada Grigore Alexandrescu de la Parc Monument – Radu Negru.
De asemenea au fost desemnați consilierii locali municipali în Consiliile de Administraţie, în componența Comisiei pentru evaluarea și asigurarea calității și a Grupului de acțiune anti-bullying a unităților de învățământ preuniversitar din Municipiul Brăila.
Al cincilea proiect de hotărâre a vizat desemnarea reprezentanților Consiliului Local Municipal Brăila, în calitate de membri titulari și membri supleanți în cadrul Comisiilor de evaluare a probei de interviu, pentru ocuparea funcției de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat de pe raza Municipiului Brăila, sesiunea iunie – octombrie 2022.
În minucipuul Brăila au fost scoase la concurs posturi la șase unități de învățământ, trei de director și 3 de directori adjuncți. În comisia de concurs pentru postul de director adjunct la Colegiul Gh. M. Murgoci, membru titular este Valentin Pătârlăgeanu, iar supleant Florin Coman, ambii de la PSD, ambii fiind și membrii în Consiliul de Administrație la acest colegiu. La Grădinița cu Program prelungit nr. 11, membru titular este Florin Dumitru, membru și în CA, iar supleant este Adrian Goanță, ambii consilieri fiind de la PSD. La Grădinița nr. 6, membru titular este Valentin Pătârlăgeanu, care este și membru în CA, iar supleant este Adrian Goanță, ambii de la PSD. La Liceul Anghel Saligny, se organizează concurs pentru postul de director adjunct. Membru titular în comisia de interviu este Claudiu Brăileanu, de la PSD, care este și membru în CA la acest liceu, iar supleant este Petrică Popa, de la PNL, și el membru în CA. La Liceul Panait Istrati, este concurs tot pentru postul de director adjunct, iar membru titular din partea CLM în comisia de interviu este Petru Gojan, supleant fiind Florin Coman, ambii de la PSD, ambii membrii în CA la acest liceu. La Școala Nikos Kazantsakis este concurs pentru postul de director, iar n comisia de concurs membru titular este Dan Andrei Vărzaru, de la PSD, iar supleant Petrică Costel Popa, de la PNL, ambii membrii în CA la această școală.
