
Ieri, 22 iulie, s-au împlinit 5 ani de când Ministerul Dezvoltării a semnat contractul de finanţare al proiectului de reabilitare a Bulevardului Dorobanţilor. Valoarea totală a întregii lucrări a proiectului este de aproape 30 milioane euro, din care autoritățile locale au contribuit din buget cu suma de 4,8 milioane euro. Administrația locală anunța cu sule și trâmbițe că se va reabilita calea rutieră, trotuarele, căile de rulare a tramvaiului. În acest proiect de mare anvergură pentru urbea noastră era inclusă şi consolidarea canalului colector Germani, aflat sub bulevard. Dar totul a dat greș pentru că acest canal zace în același stadiu, nereabilitat și dat uitării, invocându-se zeci de scuze.
Cine ar fi crezut că vor trece 5 ani și unul dintre cele mai mari și importante bulevarde din municipiul Brăila, B-dul Dorobanților, că de el este vorba, nu va fi reabilitat în întregime. Încă de la începutul lucrărilor au existat zeci de piedici, care au dus în final la aplicarea unei corecții de 25% cu minus pe care este posibil să o suporte municipalitatea. Asta deoarece în vara anului 2012 au fost ridicate obiecţiuni în legătură cu o serie de criterii restrictive impuse participanţilor la licitația pentru contractul de 100 milioane de lei. Mai precis, au existat anumite obiecțiuni la Caietul de Sarcini, în dreptul unei prevederi care a impus ofertanţilor să facă dovada deţinerii ori închirierii unor staţii de betoane şi asfalt pe o rază de câteva zeci de kilometri în jurul oraşului. Potrivit Auditului Național, această cerinţă a îngrădit accesul la licitaţie pentru posibilii ofertanţi și așa s-a luat decizia de aplicare a unei corecţii de 25% cu minus din contribuţia UE, adică 20 milioane de lei, măsură pentru care acum Municipalitatea şi Ministerul Dezvoltării se judecă. Miza acestui litigiu este foarte mare, pentru că instanţa supremă va stabili care dintre cele două instituţii va suporta corecţia cu 20 milioane de lei la proiect. În aceste condiții, la jumătatea lunii decembrie 2010, Instanţa Curţii de Apel Galaţi s-a pronunţat în procesul contestaţiilor privind proiectul de 30 de milioane de euro, bani europeni destinaţi modernizării Bulevardului Dorobanţilor. Judecătorii au respins contestaţiile, astfel că lucrările au fost tărăgănate câteva luni bune, ca urmare a adjudecării contractului de către “Tancrad”, “Euro Construct”, “Max Boegl” şi “Swietelsky Baugesellschaft”.
În acest moment procesul este în derulare, pentru că Primăria Brăila a făcut recurs, edilul-șef Aurel Simionescu sperând că va avea căștig de cauză și nu va fi nevoit să scoată 20 de milioane de lei din visteria locală, pentru a plăti corecția. În 2012, Curtea de Apel Bucureşti, prima instanţă care a judecat această speţă, nu a dat câştig de cauză municipalităţii, ci a susţinut concluziile raportului de audit, care arăta că prin Caietul de Sarcini au fost ridicate bariere în calea potenţialilor ofertanţi. În cazul în care aveți nelămuriri în privința firmei care a câștigat marele contract de 100 milioane lei, vă anunțăm că este vorba despre asocierea formată din “Tancrad”, “Euro Construct”, “Max Boegl” şi “Swietelsky Baugesellschaft”. Iată că acum, după ce lucrările au fost finalizate în mare parte, Primăria Brăila se judecă, prin instanță, cu Ministerul Dezvoltării.
După doi de tergiversări, în primavera lui 2012 au început lucrările de modernizare a bulevardului. Întâi s-a intervenit pe porțiunea Calea Galați – strada Apollo, fiind scoasă piatra cubică și liniile de tramvai dezafectate. Potrivit declarațiilor de la acea vreme ale primarului Aurel Simionescu, s-a acționat pe acest tronson pentru că se voia consolidarea Canalului colector Germani, care se află sub Bulevardul Dorobanților.
Chiar dacă au existat zeci de obstacole care au stat în drumul bunului demers al lucrărilor de reabilitare a bulevardului, proiectul de mare anvergură a fost finalizat cu chiu, cu vai, dar nu în totalitate.

* Canalul colector, bătaie de cap pentru municipalitate *
Pata neagră a investiției de 30 mil. euro o constituie faptul că municipalitatea nu a fost în stare să consolideze, așa cum ar fi trebuit, Canalul colector Germani. La un an de când s-a făcut recepția, abia dacă 2 sau 3 echipe de muncitori s-au perindat în zona strada Apollo – Calea Galați. Această porțiune se pare a fi lăsată de izbeliște, în loc ca firmele contractante să-și ducă la bun sfărșit lucrarea.
Circulația tramvaielor pe acest tronson este în continuare oprită, lucru care îi nemulțumește pe brăileni. Ei nu pot înțelege de ce nu se face nimic pentru consolidarea Canalului colector.
Marin F., de 54 ani, a declarat pentru Probrăila:
Cum este posibil așa ceva? Și când te gândești că sunt unii din primărie care se dau mari cunoscători în arta inginerească. Dacă cei de la “Tancrad” au avut deficiențe, de ce Primăria nu a chemat alți specialist? Dar așa este peste tot, nu numai la Brăila. Eu călătoresc mult prin țară și văd multe lucruri. Eu și alții care avem mașini ne descurcăm cât de cât cu deplasarea, însă ceilalți care sunt dependenți de mijloacele de transport, ce fac? Nu este de ajuns că s-au introdus autobuze pentru a face legătura între unde circulă tramvaiul și cea unde nu circulă. Omul este nevoit fie să schimbe 2 sau 3 mijloacele de transport, fie să meargă pe jos pentru a ajunge acolo unde are treabă sau la locul de muncă. Și apoi nu toți au abonamente la Braicar. Din această cauză oamenii prefer să circule cu maxi-taxi, chiar dacă sunt plimbați prin tot orașul. Însă, totuși, nu este posibil așa ceva pentru un oraș ca Brăila, care, chipurile, face parte din Uniunea Europeană. Dacă era așa, nu mai aveam această situație. Eu stau în zonă și nu este normal ca în atâta timp să nu fie găsită o soluție pentru a repara Canalul colector.
De la lună la lună, situația din respectiva zonă arată deplorabil. Pe linia de tramvai cresc buruieni, sunt parcate neregulamentar autoturisme și s-au format unele cratere. La intersecția B-dul Dorobanților cu strada Pictor Theodor Aman, unde s-a încercat intervenția la Canalul colector, este o gură de canalizare fără capac și semnalizată cu 2-3 pari și crengi rupte din pomi.
Alexandrina T., o femeie trecută de 75 ani, a ținut să-și spună și ea păsul:
Am trait s-o văd și pe asta. Cum este posibil să nu astupe acea gură de canalizare? Pe aici mai circulă mașini și nu se știe cum are loc un accident. Nimeni nu face nimic, au dat uitării tot. Le-a fost bine când au primit votul nostru. Am crezut cu toții, ca niște copii de grădiniță, că în sfârșit, va fi făcut Canalul colector, dar ne-am înșelat. Eu sunt bătrână, dar mă gândesc la tineret, ce vremuri grele îi așteaptă. De asta toți pleacă de aici. Se duc unde este civilizație. Când s-au început lucrările a trebuit să dăm bani din buzunar să ne racordăm la canalizare. Pentru ce am dat banii aceia? Că tot degeaba. Nu știu ce să mai facă pentru a ne stoarce de bani. E greu de noi, maică.
Facem precizarea că obiectivele specifice ale proiectului sunt modernizarea căii rutiere Dorobanţilor în lungime de 4,7 Km, compusă din câte două benzi pe fiecare sens, în lăţime de 7 m, modernizarea celor două căi de rulare a tramvaiului în lungime de 4 Km, consolidarea canalului colector Germani, reabilitarea de trotuare, a reţelei de apă, termoficare, cea electrică, precum și refacerea a 5.000 mp mediu ambiant.
Pentru cei care nu știu, proiectul de reabilitare a Dorobanţilor a fost iniţiat de fostul primar Constantin Sever Cibu. După alegerile locale din iunie 2008, noul primar, PSD-istul Aurel Simionescu, a refăcut proiectul şi l-a pus din nou pe lista de finanţare.