
Sâmbătă, 25 iulie 2015, începând cu ora 10.00, pe platoul din Piaţa Independenţei, va avea loc Ceremonialul militar de acordare a Drapelului de luptă Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila.
La ceremonial vor participa: Inspectorul general al Jandarmeriei Române, general maior dr. Mircea Olaru, subunităţi constituite din militari ai Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila, Unitatea Specială Jandarmi Gardă de Onoare şi Protecţie Instituţională şi Muzica Militară Reprezentativă a Jandarmeriei Române.
De asemenea, la activitate au fost invitaţi să participe reprezentanţi ai autorităţilor centrale şi ai instituţiilor cu care Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Brăila colaborează, slujba religioasă urmând a fi oficiată de Înaltpreasfinţitul părinte dr. Casian Crăciun, Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.
Pe această cale, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Brăila invită toţi brăilenii să participe la acest ceremonial.
Conform Legii nr. 34 din 1995, Drapelul de luptă se acordă marilor unităţi şi unităţilor militare, prin decret al Preşedintelui României, la propunerea ministrului de interne.
La data de 18 februarie 2015, Preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat decretul de acordare a Drapelului de luptă Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila.
Drapelul de luptă, simbol al onoarei, gloriei şi vitejiei militare, este scos din vitrina sigilată doar cu aprobarea comandantului unităţii şi doar la anumite ceremonii militare – de Ziua Naţională a României, de Ziua Drapelului, Ziua Imnului, Ziua Armatei, la depunerea jurământului militar şi chiar la funeralii militare. Ori de cate ori este scos, Drapelul de lupta este apărat de garda drapelului, formată din 7 membri – comandantul gărzii, militarul port-drapel şi 5 însoţitori. Toţi membrii gărzii drapelului sunt înarmaţi cu muniţie de război, iar dacă integritatea Drapelului de luptă ar fi ameninţată, garda îl apără chiar cu preţul vieţii ei.