
De mai bine de sase ani, Castelul de Apa din Gradina Mare isi asteapta in paragina reabilitarea. De fiecare data explicatia primarului a fost ca nu sunt fonduri suficiente pentru acest proiect iar acum cand sunt resurse financiare mai trebuie sa treaca o perioada in care autoritatile trebuie sa se ocupe de acte.
Pana vara trecuta, municipalitatea se plangea ca nu sunt fonduri suficiente pentru reabilitarea Castelului de Apa dar si ca un asemnea proiect necesita efectuare unui studiu de fezabilitate care trebuie facut pe banii primariei, bani de care evident municipalitatea nu dispunea la momentul respectiv. Intr-un final si studiul Dali a fost efectuat, singura problema ramanand aceea a fondurilor pentru reabilitarea faptica a cladirii. Din spusele primarului, in acest moment, primaria ar avea resurse suficiente pentru reabilitarea monumentului istoric, insa implementarea proiectului va dura ceva vreme si nu se stie cu siguranta daca va incepe anul acesta. Proiectul va fi realizat prin Planul Integrat de Dezvoltare Urbana (PIDU) ceea ce inseamna ca, municipalitatea va trebui sa vina cu un procent de cofinantare destul de mare.
„Deocamdata, Castelul de Apa l-am propus pentru finantare pe plus, pe Planul Integrat, este vorba de acele sume care au ramas drept urmare a licitatiilor care au fost sub plafonul despre care am vorbit. El a fost transmis primul pe lista suplimentara la Ministerul Dezvoltarii, este o procedura pe care o vom vedea in momentul in care capata finantare, apoi va fi organizata si o licitatie. Acolo se vor putea urca oamenii si vor putea vizualiza eclipse, vor fi si specialisti, observator este prea mult spus”, a declarat Aurel Simionescu, primarul Municipiului Braila.
Va reamintim ca, Castelul de apa a fost construit in jurul anului 1912, alimentand aproape jumatatea din populatia orasului. In anul 1978 a fost cedat cooperativei Consumcoop pentru reamenajare si transformare in obiectiv de alimentatie publica si pana la sfarsitul anilor 80 a fost amenajat acolo si celebrul bar rotitor de unde se putea admira panorama orasului. Sfarsitul monumentului istoric a venit abia in momentul in care, cladirea a fost preluata de un galatean in anul 1996. Atunci a intrat in posesia omului de afaceri Catalin Chelu care a incheiat un contract de preluare cu Consumcoop. Dupa un proces care a durat 10 ani cladirea a revenit in proprietatea primariei.