Dan Ştefan Ciolcă este un om de afaceri din Brăila, care a atras zeci de persoane din Brăila, Galaţi şi Vrancea într-un grup infracţional, ”specializându-le” în evaziune fiscală. Bărbatul a făcut acest lucru în condiţiile în care este judecat în prezent pentru o evaziune fiscală estimată la 9.983.184 de lei.
Dan Ştefan Ciolcă este considerat capul mafiei cerealelor din sud-estul României, în condiţiile în care acesta a organizat un grup infracţional ce a prejudiciat statul român cu peste 2 milioane de euro. Procurorii anticorupţie gălăţeni l-au trimis în judecată pentru că a înregistrat în evidenţa contabilă 233 de facturi fiscale care nu exprimau operaţiuni comerciale reale, emise de către firmele administrate de doi complici.
[quote]A iniţiat, dezvoltat şi pus la punct un angrenaj infracţional ce a avut ca principal scop furnizarea de documente justificative pentru o serie de societăţi comerciale beneficiare ce atestau, în fals, achiziţionarea de către acestea de bunuri şi servicii, care au avut ca principal efect afectarea exerciţiului financiar prin diminuarea masei impozabile şi implicit diminuarea taxelor şi impozitelor datorate bugetului de stat[/quote], se menţionează în rechizitoriul întocmit de procurorii DIICOT Galaţi.
Având în vedere faptul că organele de control fiscal i-au demontat, parţial, activităţile ilicite derulate prin intermediul SC Serodcom SRL Brăila, Dan Ştefan Ciolcă a regândit schema infracţională, ajungând ca în cursul anului 2011 să organizeze un grup infracţional organizat, specializat în comiterea infracţiunii de evaziune fiscală.
Omul de afaceri brăilean a organizat un veritabil lanţ de societăţi comerciale tip „fantomă” şi tip „bidon” şi tip „tampon”. Dan Ştefan Ciolcă a încercat astfel să complice lanţul societăţilor comerciale implicate în circuitul evazionist, cu scopul de a împiedica şi îngreuna depistarea ulterioară a activităţilor pe care le derula. Bărbatul a decis practic să îşi continue afacerile ilegale, schimbând numele şi sediul Serodcom SRL (de care se folosise la comiterea primei serii de evaziuni fiscale) în SC Agroberin SRL Bucureşti. De altfel, omul de afaceri cu iniţiativă a schimbat sediul tuturor firmelor înfiinţate la Brăila, prin intermediul cărora „fabrica” facturi, în Bucureşti. Când au tras linie, nici procurorilor DIICOT Galaţi nu le-a venit să creadă că prejudiciul care fusese creat statului se ridică la 21 de milioane de euro prin înregistrarea de achiziţii şi livrări fictive de cereale şi oleaginoase (grâu, porumb, orzoaică, soia, seminţe de floarea-soarelui), îngrăşăminte şi materiale de construcţii (oţel beton, ciment alb, var), necesare creării unei provenienţe aparent licite.
Procurorii DIICOT au pus sechestru pe mai multe autoturisme de lux, aur şi valută, iar pe 22 iulie Tribunalul Galaţi a emis mandate de arestare preventivă pentru 12 persoane, primul pe listă fiind Dan Ştefan Ciolcă.
[quote]Admite în parte propunerea Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DIICOT –Structura Teritorială Galaţi. În baza art. 493 alin.1 lit. a teza a II-a, c şi d Cod procedura penală, art. 348 alin.1 cod procedură penală, art. 489 alin.2 cod procedură penală, dispune luarea pe o durată de 60 zile, cu începere de la data de 29.07.2016 până la data de 26.09.2016 inclusiv, a măsurilor preventive faţă de inculpatele persoane juridice, astfel:
– SC Suintest SRL Galaţi: a) suspendarea procedurii de insolvenţă, ce formează obiectul dosarului nr. 714/121/2014 aflat pe rolul Tribunalului Galaţi, b) interzicerea unor operaţiuni patrimoniale, susceptibile de a antrena diminuarea activului patrimonial sau insolvenţă persoanei juridice şi c) interzicerea încheierii unor acte juridice, respectiv contracte de vânzare-cumpărare, contracte de schimb, contracte de dare în plată, contracte de remitere datorie sau alte asemenea contracte comerciale care constituie modalităţi de transmitere a dreptului de proprietate asupra bunurilor mobile sau imobile prevăzute de lege, ţinându-se seama de voinţa părţilor.
– SC Briocereal SRL Brăila: a) suspendarea procedurii de insolvenţă, ce formează obiectul dosarului nr. 964/113/2015 aflat pe rolul Tribunalului Brăila, b) interzicerea unor operaţiuni patrimoniale, susceptibile de a antrena diminuarea activului patrimonial sau insolvenţă persoanei juridice şi c) interzicerea încheierii unor acte juridice, respectiv contracte de vânzare-cumpărare, contracte de schimb, contracte de dare în plată, contracte de remitere datorie sau alte asemenea contracte comerciale care constituie modalităţi de transmitere a dreptului de proprietate asupra bunurilor mobile sau imobile prevăzute de lege, ţinându-se seama de voinţa părţilor.
– SC Isocorr SRL Brăila: a) suspendarea procedurii de insolvenţă, ce formează obiectul dosarului nr. 732/113/2016 aflat pe rolul Tribunalului Brăila, b) interzicerea unor operaţiuni patrimoniale, susceptibile de a antrena diminuarea activului patrimonial sau insolvenţă persoanei juridice şi c) interzicerea încheierii anumitor acte juridice, stabilite de organul judiciar, pe
– SC Romnef SRL Galaţi: a) suspendarea procedurii de faliment, ce formează obiectul dosarului nr. 9473/121/2012 aflat pe rolul Tribunalului Galaţi, b) interzicerea unor operaţiuni patrimoniale, susceptibile de a antrena diminuarea activului patrimonial sau insolvenţă persoanei juridice şi c) interzicerea încheierii unor acte juridice, respectiv contracte de vânzare-cumpărare, contracte de schimb, contracte de dare în plată, contracte de remitere datorie sau alte asemenea contracte comerciale care constituie modalităţi de transmitere a dreptului de proprietate asupra bunurilor mobile sau imobile prevăzute de lege, ţinându-se seama de voinţa părţilor.
– SC Nicsoragro SRL Galaţi: a) suspendarea procedurii de faliment, ce formează obiectul dosarului nr. 6782/121/2014 aflat pe rolul Tribunalului Galaţi, b) interzicerea unor operaţiuni patrimoniale, susceptibile de a antrena diminuarea activului patrimonial sau insolvenţă persoanei juridice şi c) interzicerea încheierii unor acte juridice, respectiv contracte de vânzare-cumpărare, contracte de schimb, contracte de dare în plată, contracte de remitere datorie sau alte asemenea contracte comerciale care constituie modalităţi de transmitere a dreptului de proprietate asupra bunurilor mobile sau imobile prevăzute de lege, ţinându-se seama de voinţa părţilor.
În baza art. 493 alin.1 lit. a, c şi d Cod procedura penală, art. 348 alin.1 cod procedură penală, art. 489 alin. 2 cod procedură penală, dispune faţă de inculpatele persoane juridice SC Agroberin SRL Bucureşti, SC Ulisse Trading SRL Bucureşti, SC Nelbinvest SRL Buzău, SC Eliangis SRL Brăila, SC General Agro International SRL Bucureşti, SC Transexped Agro SRL Vădeni, judeţul Brăila, SC Hotliv Costruct SRL Bucureşti, SC Gedriagri SRL Brăila luarea pe o durată de 60 zile, cu începere de la data de 29.07.2016 până la data de 26.09.2016 inclusiv, a următoarelor măsuri preventive: a) interdicţia iniţierii ori, după caz, suspendarea procedurii de dizolvare sau lichidare a persoanei juridice; b) interzicerea unor operaţiuni patrimoniale, susceptibile de a antrena diminuarea activului patrimonial sau insolvenţă persoanei juridice; c) interzicerea încheierii unor acte juridice, respectiv contracte de vânzare-cumpărare, contracte de schimb, contracte de dare în plată, contracte de remitere datorie sau alte asemenea contracte comerciale care constituie modalităţi de transmitere a dreptului de proprietate asupra bunurilor mobile sau imobile prevăzute de lege, ţinându-se seama de voinţa părţilor.
Respinge propunerea Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DIICOT –Structura Teritorială Galaţi de luare a măsurilor preventive prev. de art. 493 alin.1 lit. a, c şi d COD PROCEDURĂ PENALĂ faţă de inculpatele persoane juridice SC Energolast SRL Bucureşti, SC Kobus Romanov Global Trading SRL Tecuci, SC Cerevimar SRL Brăila, SC Tenom Prod SRL Bucureşti, SC Andgri Trans SRL Brăila, SC Grainsica Group SRL Brăila, SC New Speed Generation Trans SRL Călăraşi, ca fiind nefondată.[/quote] se arată în decizia judecătorilor de la Tribunalul Galați.
Din acest grup infracțional au făcut parte 22 de persoane și 20 de societăți comerciale.