Politica

Candidații PNL Brăila la alegerile parlamentare laudă realizările primului an de guvernare Orban

Candidații PNL Brăila la alegerile parlamentare laudă realizările primului an de guvernare Orban

La mai puțin de patru luni de la preluarea mandatului, Guvernul a trebuit să răspundă unei crize fără precedent atât la nivel național, cât și la nivel global, generată de pandemia Covid-19, întreaga acțiune guvernamentală concentrându-se în perioada ce a urmat pe două paliere fundamentale: prevenirea și combaterea virusului pe de o parte, iar pe de altă parte sprijinirea cetățenilor și companiilor afectate din punct de vedere economic și social.

Guvernul PNL a reușit astfel să răspundă în mod eficient problemelor apărute la nivel sanitar și economic, diminuând semnificativ efectele crizei, aspect care se poate evalua prin comparații obiective cu state din
Uniunea Europeană.

Guvernarea PNL s-a confruntat și cu o majoritate parlamentară toxică și deosebit de ostilă, condusă de PSD, care a respins sau deturnat majoritatea măsurilor luate de Guvern pentru apărarea sănătății românilor și limitarea efectelor pandemiei, precum si pentru redresarea situației economice. Mai mult, majoritatea PSD din Parlament a promovat acte normative profund populiste care au torpilat bugetul și au generat un impact negativ de peste 6% din PIB. Executivul condus de Ludovic Orban a luat o decizie strategică, esențială pentru viitorul României: a schimbat radical paradigma de dezvoltare economică a României – de la consumul păgubos și risipa instituite de PSD, la dezvoltarea prin investiții masive cu fonduri europene, competitivitate, digitalizare și sprijinirea sectorului privat. Este singura cale care duce la o economie sănătoasă, modernă, instituții eficiente și un nivel de viață mai bun”, spune candidatul la Camera Deputaților, Alexandru Popa.

La rândul său, candidatul la Senat din partea PNL Brăila, Alexandru Bucălău, spune că Guvernul liberal a făcut funcțional noul model economic bazat pe dezvoltare și investiții urmărind, pas cu pas, punerea în practică a programului de guvernare.

”Guvernul a reușit ca, într-un termen foarte scurt, să îndeplinească toate angajamentele pe care și le-a propus și asumat la învestitură. Acest aspect marchează o situație fără precedent în istoria guvernărilor din România post-decembristă – anume ca un guvern, chiar și cu un mandat scurt, cu o majoritate parlamentară ostilă, confruntat cu o criză sanitară și economică fără precedent, a reușit să îndeplinească, punct cu punct, toate obiectivele asumate.

Accentul pus de Guvernul PNL pe dezvoltare, investiții și sprijinul pentru antreprenori, atingerea celei mai mari rate de absorbție a fondurilor europene de la aderare la UE încoace, reformele instituționale (reducerea birocrației, digitalizarea, simplificarea procedurilor de accesare a fondurilor europene și descentralizarea lor în beneficiul administrațiilor locale) au creat cea mai bună bază pentru fructificarea unei șanse istorice pentru România: cele 80 de miliarde de euro, fonduri europene record, negociate la Bruxelles de președintele Iohannis” spune Alexandru Bucălău.

Deputatul Vasile Varga, candidat pentru un al treilea mandat în Camera Deputaților, susține că în acest an de guvernare, PNL a reușit să demonstreze că veniturile românilor pot crește cu adevărat (fără a fi subminate de inflație) doar prin dezvoltare, investiții și modernizare, nu prin pomeni socialiste, salariul mediu net crescând la 3.275 lei în luna august, cu 7,6% mai mare față de perioada PSD.

PNL a demonstrat, de asemenea, că nu e nevoie de taxe în plus sau de măriri de taxe pentru a aduce venituri suplimentare la buget, pentru că aceste venituri sunt generate de firmele care se bucură de un regim fiscal mai blând si predictibil. Deja, din august 2020 încoace, se înregistrează venituri mai mari la buget decât în aceeași perioadă a anului trecut, când erau și creștere economică, dar și suprataxele PSD.” spune deputatul PNL, Vasile Varga.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •