
Inspectoratul de Politie Judetean Braila a derulat in aceasta perioada programul national „Sa stii mai multe, sa fii mai bun”. Scopul programului a fost acela de a preveni delincventa juvenila. In perioada imediat urmatoare, IPJ Braila va derula programul „Prin sport spunem nu violentei”.
Inspectoratul de Politie Judetean Braila deruleaza, in perioada 1- 5 aprilie, in cadrul programului national „Sa stii mai multe, sa fii mai bun!” o serie de activitati avand o tematica atractiva si variata: prevenirea delincventei juvenile si a victimizarii minorilor, prevenirea accidentelor rutiere in care sunt implicati copii, prezentarea de filme tematice, dezbateri, promovarea profesiei de politist, prevenirea traficului de persoane, prevenirea disparitiilor de minori, precum si activitati practice dedicate elevilor.
Politisti de la Biroul Proximitate s-au echipat in costumele sportive si au provocat la un meci de fotbal echipa Liceului Tehnologic „Anghel Saligny”, din municipiul Braila. La finalul partidei, care s-a incheiat la egalitate, politistii au dialogat cu elevii scolii, carora le-au oferit diplome si materiale preventive cu recomandari referitoare la delincventa juvenila si victimizarea minorilor.
Politistii braileni vor promova un nou program in scolile din municipiu si judet

Aceasta activitate va fi continuata si in cadrul Proiectului „Prin sport spunem nu violentei”, care se va desfasura in aceasta luna. „De asemenea, ieri, incepand cu orele 9:00, politistii de proximitate, impreuna cu reprezentanti ai inspectoratului Teritorial de Munca, Serviciul de Probatiune de pe langa Tribunalul Braila si Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului s-au intalnit cu aproximativ 50 de elevi de la aceeasi institutie de invatamant, discutand cu acestia despre mai multe aspecte ale prevenirii diferitelor infractiuni”, ne-a declarat Jenel Sogor, purtator de cuvant al Inspectoratului de Politie Judetean Braila.
Politistii de proximitate le-au prezentat cateva dintre activitatile desfasurate de ei si colegii de la alte structuri ale Inspectoratului de Politie Judetean Braila, precum si pliante cu informatii privind inscrierea si conditiile necesare pentru admiterea la institutiile de invatamant ale Ministerului Afacerilor Interne, in special, celor din clasele a XI-a si a XII-a.
La Promenada Mall, politistii de la Serviciul Rutier si de la Compartimentul de Analiza si Prevenirea Criminalitatii au continuat sa fie alaturi de elevii scolilor gimnaziale din municipiu si judet, unde au amenajat simbolic o intersectie cu semafor, o trecere pentru pietoni, un sens giratoriu si, chiar, o statie de tramvai. Politistii de la Serviciul Rutier au dezbatut cu elevii principalele reguli de circulatie pe care trebuie sa le respecte toti participantii la trafic si au dezbatut diferite situatii care pot aparea pe drumurile publice.