Având în vedere obiectivele specifice ale Inspecției Muncii stabilite atât prin lege, cât și prin Programul Cadru de Acțiuni al Inspecției Muncii pentru anul 2024, aprobat de Inspectorul General de Stat, se impune intensificarea acțiunilor de control în vederea diminuării muncii nedeclarate.
Campania s-a desfășurat în perioada 17.01.2024 – 20.01.2024. Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Brăila, au întreprins acțiuni de control și au efectuat 30 de controale și în urma cărora au aplicat 14 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 4800 lei pentru neconformitățile constatate în domeniul relațiilor de muncă. De asemenea, s-a urmărit și modul în care au fost îndeplinite măsurile dispuse cu ocazia controalelor anterioare, acolo unde a fost cazul, în domeniul relațiilor de muncă.
În toate situațiile în care au fost constatate deficiențe, inspectorii de munca au dispus masuri obligatorii cu termene de intrare în legalitate și de respectare pe viitor a dispozițiilor legale.
Munca nedeclarată constituie un fenomen extrem de nociv, din cauza consecințelor sociale și economice pe care le produce:
- Persoana care prestează muncă nedeclarată este lipsită de protecție socială;
- Lipsa drepturilor conferite de un contract de muncă, cum ar fi cele de concediu remunerat si la concediu medical;
- Lipsa dreptului la pensie și la indemnizație de șomaj;
- Persoana care prestează muncă nedeclarată, nu are siguranța plății muncii prestate, plata făcându-se în funcție de bunăvoința angajatorului;
- Angajatorul este lipsit de posibilitatea legală de a responsabiliza pe lucrător pentru eventualele prejudicii produse de acesta;
- Condiții precare de muncă pentru lucrător și riscurile pe care acestea le implică pentru sănătatea lucrătorilor;
- Fondurile sociale și bugetul de stat sunt prejudiciate prin sustragerea de la plata impozitelor și a contribuțiilor sociale.
Obiectivele urmărite pe parcursul desfășurării campaniei:
- Identificarea și combaterea muncii nedeclarate și luarea măsurilor care se impun pentru determinarea respectării de către angajatorii care desfășoară activitate în domeniile: activități de coafură și alte activități de înfrumusețare și activități de întreținere corporală;
- Identificarea angajatorilor care utilizează nelegal munca copiilor și a tinerilor;
- Determinarea angajatorilor de a încheia contracte individuale de muncă pentru persoanele depistate fără forme legale de angajare, de a le înregistra în REVISAL și de a le transmite la inspectoratul teritorial de muncă în a cărui rază teritorială angajatorul își are sediul social;
- Creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a angajaților în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă;
- Diminuarea consecințelor sociale și economice negative care derivă din nerespectarea de către angajatorii care desfășoară activitate în domeniile: activități de coafură și alte activități de înfrumusețare și activități de întreținere corporală, a prevederilor legale menționate;
- Eliminarea neconformităților constatate prin dispunerea de măsuri obligatorii de intrare în legalitate și aplicarea de sancțiuni contravenționale corespunzătoare.
”I.T.M .Brăila, în controalele efectuate, a urmărit în permanență conştientizarea angajatorilor şi a lucrătorilor asupra importanţei şi necesităţii respectării legislaţiei în domeniul de competență” , a declarat Liviu Arhire, inspector șef ITM Brăila.
