
Infractorii nu au odihna si nici scrupule. Speculand starea emotionala, pe care reusesc cu maiestrie desavarsita sa o induca victimei, astfel incat aceasta sa execute fara sa gandeasca ceea ce i se spune sa faca, reusesc sa insele cu sume mari de bani persoanele naive si slab informate.
„Metoda accidentului” este in mare „voga” si, cu toate eforturile autoritatilor abilitate, inclusiv cu sprijinul mass- media atat de la nivel local cat si de la nivel national, victime noi continua sa apara si sa reclame ca au fost inselate. Escrocii aleg persoane despre care stiu ca au o stare materiala buna, au copii sau nepoti cu venituri mari si exploateaza partea afectiva a relatiilor de familie. Strang cat mai multe date despre viitoarea victima, cum ar fi: adresa, numele si prenumele copiilor, nepotilor sau ale sotilor (sotiilor acestora); daca au autoturisme, marca si culoarea lor, cine conduce mai mult autoturismul detinut.
„Escrocul suna pe telefonul fix al familiei si cu o voce schimbata si speriata se da drept fiul, nepotul sau ginerele persoanei apelate, pe care o anunta ca a avut un accident soldat cu raniti, iar apoi ii spune sa vorbeasca cu avocatul sau. Aceeasi persoana, de aceasta data „avocat”, care vorbeste cu voce linistita, ii relateaza viitoarei victime a escrocheriei, detalii despre accident, scotand in evidenta faptul ca fiul (ginerele) este internat in spital si este vinovat de producerea evenimentului rutier, promitand totodata ca va face tot posibilul sa-l scape de „necaz”, dupa care ii spune ca va reveni cu un telefon. Presupusul avocat insista ca victima sa nu-si contacteze ruda implicata in accident, intrucat telefoanele mobile ale acestuia au fost retinute de politie. Dupa o scurta perioada de timp avocatul revine cu un apel telefonic explicand persoanei in cauza faptul ca pentru a-i scapa ruda de puscarie ii trebuie o suma de bani pe care sa o ofere victimei accidentului de circulatie ca acesta sa nu depuna plangere”, ne-a declarat Jenel Sogor, purtator de cuvant la IPJ Braila.
Escrocul cere ca banii sa fie trimisi de urgenta prin posta, societati specializate de transfer bancar sau prin transmiterea codurilor de reincarcare ale cartelelor de telefonie.
Inselatorie si coruptie
In astfel de situatii, pe langa faptul ca este vorba despre o inselatorie grosolana, fapta poate fi catalogata si ca un act de coruptie sau complicitate la coruptie. Solicitarea unor sume de bani spre a fi oferite unor functionari publici pentru a nu isi indeplini atributiile de serviciu (de exemplu politistilor ca sa nu intocmeasca dosar penal) reprezinta fapta de coruptie. Legislatia romaneasca pedepseste nu doar pe cel care ia mita, dar si pe cel care ofera bani sau alte foloase functionarilor publici, pentru a nu isi indeplini corespunzator sarcinile de serviciu.
„In caz de accident rutier nu exista notiunea de plata a unor despagubiri, decat ca urmare a unei hotarari judecatoresti in acest sens si nici nu exista notiunea de plata a altor persoane pentru diverse motive”, a mai adaugat Jenel Sogor.
Variantele de solutionare sunt numai doua si foarte clare: sesizarea Politiei, care se va ocupa mai departe de cazul respectiv. Va stabili imprejurarile, sau intelegerea amiabila a partilor, daca accidentul a fost usor si nu s-a soldat cu victime, ceea ce presupune repararea daunelor autovehiculului, folosind polita de asigurare auto obligatorie. Orice alte variante sunt excluse, iar daca sunt puse in practica ele nu au consistenta legala si pot constitui fapte de coruptie.
Pentru prevenirea unor astfel de situatii, politistii recomanda cetatenilor:
– sa verifice daca ruda in cauza a fost implicata intr-un eveniment rutier (sa ceara date despre unitatea medicala, de politie sau parchet unde s-ar afla acesta si sa sune pentru confirmare). In astfel de situatii reprezentantii Politiei sau ai Parchetului nu retin telefoanele mobile;
– daca sunt contactati de un „binevoitor” care ii apeleaza in numele unei rude apropiate si nu a putut fi verificata veridicitatea informatiilor, sa solicite acestuia o intalnire directa si sa anunte politia la numarul de urgenta 112, pentru a i se acorda sprijin;
– sa fie atenti la persoanele cu care intra in contact pe strada, in jurul blocului, aparent intamplator. Este posibil ca acestea sa ii urmareasca, sa incerce sa se imprieteneasca cu ei si sa afle detalii despre familie sau vecini;
– sa nu primeasca in locuinta persoane care pretind ca sunt de la diferite societati comerciale (de furnizare a unor servicii, firme de curierat etc.) decat dupa ce au verificat actul de identitate si legitimatia de serviciu. Sa nu le furnizeze acestora informatii despre membrii familiei sau despre vecini.
sa sesizeze faptele de coruptie la numarul de telefon gratuit 0800 806 8006, in cazul in care va sunt solicitate sume de bani pentru a urgenta, impiedica sau schimba cursul solutionarii legale a unui incident, eveniment sau accident.