
DSTM București și A.M. Judo București a organizat în perioada 13-14.12.2014 în Sala Polivalentă București, ultimul concurs de judo al anului din România, Festivalul Românesc de Jodo. La ediţia din acest an a festivalului românesc de judo, CSM Brăila a participat cu 8 judoka, la trei categorii de vârstă, U12, U14 și U16. Sporticii pregătiți de antrenoarea Carmen Constantin au obţinut trei clasări pe podium, un loc 2 și două locuri 3.
Competiția s-a desfășurat individual, pe 4 suprafețe de luptă, la categoriile de vârstă și greutate valabile pentru anul competițional 2015. Astfel, Cătălina Varvaruc a luptat la categoria 57 kg U16, pentru prima dată la această categorie de vârstă, reușind să se claseze pe locul 3, cu două victorii și o înfrângere. Fratele ei geamăn, Cătălin Varvaruc, a luptat la categoria 46 kg, dar n-a obținut nici un loc în clasamentul final.
Andreea Marinescu a trecut și ea la o categorie superioară de vârstă, U14, și a avut o evoluţie bună în urma căreia s-a clasat pe locul al doilea la categoria de greutate 32 kg, cu 4 victorii și o înfrângere, în finală. Tot la U14 a concurat și Teodora Naidin, care a ocupat locul al treilea la categoria 52 kg.
Robert Munteanu a câştigat două meciuri și a pierdut două, clasându-se pe locul 7 la categoria 46 kg U12. Debutant la o competiție oficială, Cornel Popescu a luptat tot la U12, la categoria 42 kg, iar Maria Naidin a luptat la categoria 26 kg. La U 14, Adelin Neculai s-a clasat pe locul 5 la categoria 50 kg.
[quote]Deși n-am luat nici un loc 1, rezultatele sunt mulțumitoare, dar mă așteptam la mai mult din partea Teodorei Naidin care a concurat la categoria ei de vârstă. Marinescu şi Varvaruc au concurat la categoriile superioare de vârstă, iar rezultatele lor sunt foarte bune ţinând cont de faptul că au fost cele mai mici din concurs. A fost ultimul concurs din acest an, unul bun pentru secția noastră de judo, dar sperăm ca la anul să îmbunătățim performanțele[/quote], a declarat antrenoarea Carmen Constantin.