Actualitate

Brăileni cercetaţi pentru braconaj piscicol

Brăileni cercetaţi pentru braconaj piscicol

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Brăila – I.T.P.F. Iaşi, pe timpul desfăşurării unor acţiuni de combatere a faptelor de braconaj piscicol, au depistat doi brăileni care desfăşurau activităţi de pescuit comercial, fără a avea documente necesare şi folosind unelte neautorizate.

În data de 23 august a.c., în jurul orei 19.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Brăila, pe timpul unei acţiuni desfăşurate pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol, l-au depistat pe fluviul Dunărea, în zona km 196, pe brăileanul T.G., în vârstă de 47 de ani, într-o barcă din lemn.

Acesta desfăşura activităţi de pescuit comercial folosind trei plase de pescuit tip monofilament, o plasă de pescuit tip nailon în trei fire şi o plasă de pescuit din aţă.

Poliţiştii de frontieră brăileni, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de patrulare cu o ambarcaţiune din dotare, l-au depistat pe fluviul Dunărea, Braţ Măcin, pe brăileanul M.S., în vârstă de 28 de ani.

Acesta desfăşura activităţi de pescuit comercial folosind o barcă din tablă şi o plasă de pescuit din aţă în lungime de 15 metri.

În cele două cauze, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament, pescuit comercial sau sportiv fără licenţă sau autorizaţie şi deţinerea de către persoane neautorizate a altor tipuri de unelte de pescuit comercial.

Totodată a fost luată măsura indisponibilizării tuturor bunurilor, în valoare totală de 1.975 lei, până la finalizarea cercetărilor.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •