Actualitate

Braileanul Dumitrel Moise, decedat intr-un accident rutier in judetul Valcea

Braileanul Dumitrel Moise, decedat intr-un accident rutier in judetul Valcea

Duminică dimineață, în jurul orei 4.00, pe DN67, în zona localității Mădăreşti, din județul Vâlcea, s-a produs un accident rutier în urma căruia și-a pierdut viața brăileanul Dumitrel Moise, agent principal la Centrul de Detenție Tichilești, în vârstă de 41 de ani.

Pe fondul vitezei excesive, el a pierdut controlul maşinii, iar aceasta s-a răsturnat într-un şanţ şi apoi a lovit un copac. Brăileanul era singur în autoturism. Accidentul s-a produs pe o porţiune de drum drept, pe care era interzisă depăşirea.

Dumitrel Moise era considerat de colegi un model de comportament care statuează ideea că sistemul penitenciar deține resurse demne de respect. Acesta a ales calea voluntariatului în Asociația Tradiția Militară, fiind singurul lucrător din sistem implicat în acțiunile de conștientizare colectivă a respectului pentru eroii României.

Pe lângă multele evenimente naționale organizate în locuri în care s-a scris istoria României, Dumitrel Moise a reprezentat România și în afara graniței, cel mai recent eveniment reprezentâdu-l manifestarile dedicate centenarului bătăliei de la Verdun, organizate de președintele Franței.

[quote]Va rămâne însă în inimile noastre ca un camarad pe care te bazai în orice împrejurare. Dumnezeu să te aibă în pază, drag prieten![/quote], au scris colegii de la SNPL Tichilești pe site-ul sindicalului.

 

 

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Articolul anterior