
Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila organizează miercuri, 5 aprilie 2017, ora 17.00, lansarea cărții „Brăila lui Fănuș”, semnată de profesorul Ioan Munteanu.
Cartea va fi prezentată de scriitorii Viorel Coman și Vasile Datcu, de arhitectul șef al Judeţului Brăila Costel Drăgan, jurnalistul Virgil Matei și prof. Vasile Ioan Zbarcea. Învitat să prezinte cartea este și Vasile Dragomir, fost coleg cu Fănuș Neagu la Școala Pedagogică „Costache Negri” din Galați. Evenimentul este moderat de Dragoș Adrian Neagu, directorul Bibliotecii.
Cartea „Brăila lui Fănuș” este editată la Editura Proilavia, Brăila, 2017 și cuprinde fragmente din opera fănușiană care fac referire la meleagurile natale ale Brăilei, spațiul magic pe care l-a venerat în povestirile sale.
Programul evenimentului mai cuprinde lansarea Revistei „Ex Libris” a Bibliotecii Județene „Panait Istrati”, nr. 7/2017; lansare CD cu actorul Alexandru Repan citind din creația lui Fănuș Neagu și inaugurarea Salonului „Fănuș Neagu” la restaurantul „Bella Italia”.
Manifestările au loc sub genericul „Evocare ’85” și sunt organizate cu prilejul împlinirii a 85 de ani de la nașterea scriitorului, romancierului și dramaturgului Fănuș Neagu.
Evenimentul are loc la Sala de Lectură, situat la etajul 1 de la sediul Bibliotecii „Panait Istrati” din Piața Poligon nr. 4.