
LPS Brăila – CSS Galaţi 18-26 (9-17) la handbal junioare I
Evoluţia fetelor de la echipa de handbal junioare 1 de la LPS Brăila din meciul cu Slobozia, de la mijlocul săptămânii, în care au pierdut la diferenţă de 20 de goluri în faţa unei formaţii care cîştigase un singur meci pe teren în primele 7 etape din seria B, a fost confirmată şi în meciul de astăzi cu CSS Galaţi.
S-a văzut clar că absenţa din echipă a patru jucătoare importante din turul campionatului, care au ţinut şi anul trecut echipa care a ajuns până la turneul final al campionatului de junioare, este decisivă pentru echipa lui Viorel Alexandru. Accidentările mai vechi ale Dianei Axinte şi Carmen Grigoraş au fost completate de plecările la echipa de Divizia A – HC Activ CSO Plopeni – ale Gabrielei Moldoveanu şi Elenei Casian, astfel că echipa brăileană se vede nevoită să joace în acest final de campionat cu jucătoare care au fost mai mult rezerve în ultimul an. Celor patru li s-a adăugat şi Ionela Vasile, indisponibilă pentru acest meci.
Meciul a început cu două goluri înscrise rapid în primul minut de joc, pentru ca, în minutul 5, Galaţiul să se desprindă prima dată la două goluri, scor 1-3. Paraipan a marcat imediat pentru Brăila, dar a fost ultima dată când fetele de la LPS au fost la doar un gol în spatele adversarelor de la CSS Galaţi. Echipa antrenată de Maria Lupu şi-a mărit avantajul pe tabelă, la cinci goluri, 3-8 în minutul 12, la şapte goluri, 6-13 în minutul 18, la opt goluri, scor 8-16, în minutul 29, pentru ca, la pauză, să se intre la scorul de 9-17.
Degeaba şi-a muştruluit la pauză Viorel Alexandru elevele, evoluţia din prima repriză s-a menţinut şi în următoarele 30 de minute de joc. Apărarea le-a lăsat prea uşor pe Dache şi pe Peleneagră să arunce la poartă de pe semicerc, mingiile pierdute în atac nu au fost urmărite, iar pasele greşite au abundat. În repriza secundă, gălăţencele s-au dus rapid la 10 goluri, păstrând o diferenţă de 8-10 goluri până în minutul 59. Nici atunci când au avut dublă superioritate numerică echipa brăileană nu a fost capabilă să înscrie vreun gol, ba, mai mult, au primit gol când erau în superioritate. Brăilencele au reuşit abia în ultimele două minute de joc să găsească mai uşor drumul spre gol, e drept, după ce în poarta adversarelor a intrat portarul de rezervă, apoi s-au apropiat la şapte goluri, 18-25, pentru ca ultimul gol să fie marcat de CSS Galaţi cu cinci secunde înaintea finalului de meci, consfiinţind victoria în duelul cu Brăila.
Pentru LPS Brăila au marcat: Monica Vodă -5, Maria Paraipan -3 (1 de la 7 m), Monica Dobrilă -3, Roxana Manole -3 (1 de la 7 m), Bianca Chipciu -3 (1 de la 7 m), Andreea Bazîru -1. Au mai jucat: Beatrice Sanaploianu, Alexandra Bălţat şi Simona Boguş (portari), Florentina Irimia şi Andreea Mocanu. Rezerve neutilizate: Alexandra Popescu, Monica Moscu şi Mirela Oprea. Paraipan şi Manole au ratat câte o aruncare de la 7 m.
Pentru CSS Galaţi au marcat: Elena Dache -7 ( 3 de la 7 m), Andreea Pascaru -6, Alexandra Peleneagră -5, Raluca Dascălu -3, Cristina Marcu -2, Cristina Damis -1 ?i Cristina Scîntee -1.
LPS Brăila are acumulate, după opt etape, 12 puncte şi mai are de jucat în deplasare la Grup Şcolar 1 Mai Ploieşti, duminică 2 martie, iar în ultima etapă va întâlni acasă pe HC Activ CSO Plopeni, pe 9 martie.
Nu credem că doar atât pot fetele de la echipa de junioare I a LPS Brăila, dar pentru unele dintre ele a intervenit delăsarea şi plafonarea, o cauză putând fi şi lipsa unei perspective din punct de vedere sportiv la terminarea junioratului. Probabil că o echipă de Divizia A, cu jucătoare de la echipa de junioare şi cu jucătoare care rămân în Braăila la terminarea junioratului, completată cu câteva jucătoare care joacă mai puţin la HC Dunărea, ar fi fost o soluţie. În plus, ar da mai mult curaj şi dorinţă de afirmare pentru junioarele de la LPS.

