
Duminică dimineață, de la ora 11.30, în prezența a peste 1200 de spectatori, s-a jucat meciul din etapa a X-a a Ligii Naționale feminine de handbal, între HC Dunărea Brăila și HC Zalău. Într-o atmosferă de doliu, fără muzică ambientală și cu arbitrii și jucătoarele purtând banderole negre la mână, meciul a fost la discreția fetelor lui Buceschi, chiar dacă elevele lui Tadici s-au apropiat de câteva ori amenințător. HC Dunărea s-a impus la final cu 27-23 (12-11).
Brăila a condus tot meciul, cele două echipe fiind la egalitate doar de două ori, 1-1 și 2-2, ultima dată în minutul 5. Două goluri pe contaatac ale Oanei Apetrei au dus Brăila prima dată la două goluri avans, 4-2 în minutul 9 și de aici jucătoarele de la HC Dunărea au fost la conducre până la finalul meciului. În minutul 20 brăilencele s-au desprins prima dată la 4 goluri, scor 9-5. Echipa din Zalău a avut o perioadă bună, pe fondul unor greșeli ale celor de la Brăila și s-au apropiat la un gol, 11-10 în minutul 29.
În ultimul minut Tiron a marcat pentru 12-10, apoi brăilencele s-au apărat până în ultima secundă, când oaspetele au obținut o aruncare de la 9 m. Diana puiu s-a încumetat să arunce, după ce se părea că echipa din Zalău va renunța de bunăvoie la această șansă. Dobre a așteptat relaxată aruncarea de la 7 m, așteptându-se probabil ca Puiu să lase mingea jos, dar handbalista din Zalău a aruncat la poartă, peste zidul gazdelor, direct la vinclu, stabilind scorul primelor 30 de minute, 12-11.
După pauză, diferența de 1-2 goluri s-a menținut până în minutul 41, când Udriștioiu a marcat pentru 18-15. Tot Aneta a adus din nou HC Dunărea în avantaj de 4 goluri, scor 20-16 în minutul 44.
Brăila nu a forțat pentru a se distanța mai mult, iar fetele lui Tadici n-au avut forța să se apropie la mai mult de două goluri, ultima dată în minutul 53, la scorul de 24-22.
În minutul 54 al meciului s-a petrecut un incident în tribună. Unui spectator i s-a făcut rău și a fost necesară intervenția celor de la Ambulanță, aflați în sală la meci. Partida a fost întreruptă circa 3 minute, până când bărbatul a putut fi scos din sală, iar asistența medicală putea să fie asigurată pe teren. Brăila a marcat apoi două goluri prin torpilele Biancăi Tiron și s-a desprins la 26-22. Roxana Rob a redus din diferență în minutul 57, iar Aneta Udriștioiu a stabilit rezultatul final, 27-23.
La finalul meciului antrenorul Costică Buceschi s-a declarat mulțumit de rezultat, dar nu și de modul în care au evoluat handbalistele antrenate de el, care au greșit multe pase și au ratat prea mult, chiar și trei aruncări de la 7 m.
Pentru HC Dunărea Brăila au marcat: Bianca Tiron -7 goluri, Aneta Udriștioiu – 5 (2 de la 7 m), Ada Moldovan -5 (1 de la 7 m), Adina Brot -3 (2 de la 7 m), Oana Apetrei -3, Carmen Gheorghe -2, Alina Czeczi -1, Mădălina Zamfirescu -1. Au mai jucat: Gabriela Dobre – 9 intervenții reușite, Elena Voicu – o intervenție, Lăcrămioara Stan -3 intervenții, Mihaela Obedeanu, Raluca Crap, Diana Axinte. Nu a jucat deloc Alexandra Orșivschi care a avut probleme de sănătate săptămâna aceasta, iar Alina Horjea nu a jucat acuzând dureri la spate și nu a stat nici măcar pe bancă. Zamfirescu, Brot și Moldovan au ratat câte o aruncare de la 7 m. Brăila a primit o singură eliminare de două minute, în minutul 28, când a fost eliminată Aneta Udriștioiu. Bara s-a opus la trei aruncări ale brăilencelor, Apetrei, Brot și Czeczi nimerind barele porții echipei din Zalău.
Pentru HC Zalău au jucat: Adina Mureșan -3 intervenții, Anamaria Inculeț -8 intervenții, Diana Diaconu (portari), Maria Constantinescu -6 goluri, Diana Puiu -5, Larisa Tamaș -4, Roxana Rob – 4 (3 de la 7 m), Sabine Klimek -1, Georgiana Bazon -1, Andrada Trif -1, Maria Bardac -1, Adriana Pârvan, Florina Țurcaș și Anca Onicaș. Klimek și Constantinescu au ratat câte o aruncare de la 7 m. De la HC Zalău au primit eliminări de două minute: Maria Constantinescu (de două ori), Adriana Pârvan și Diana Puiu. Tadici n-a rezistat nici la acest meci, dar a primit doar un cartonaș galben pentru proteste.
Cu trei etape înaintea finalului turului de campionat HC Dunărea Brăila se află pe locul 3 cu 21 de puncte și golaveraj 286-267.