La ședința CJ Brăila din luna ianuarie, consilierii județeni au aprobat cu 29 de voturi pentru și o abținere, proiectul de hotărâre privind aprobarea organizării rețelei școlare de învățământ special din județul Brăila pentru anul școlar 2019-2020.
Prin acest proiect, deoarece legea educație prevede un minim de 100 de elevi pentru fiecare unitate de învățământ special, pentru a putea funcționa cu personalitate juridică, s-a aprobat ca Centrul Școlar de Educație Incluzivă să-și păstreze personalitatea juridică, urmând ca această să absoarbă Școala Gimnazială Specială Tichilești, acolo unde în acest an școlar sunt doar 88 de elevi.
[quote]Avizul conform pentru funcționarea Centrului Școlar de Educație Incluzivă și a Școlii Tichilești ca și structură, este din punct de vedere legal, corect. În momentul de față școala are un număr de 88 de elevi, față de 75 câți erau la începutul anului școlar. La un număr de 88 de elevi în prezent, față de 100 de elevi -condiția legală cerută de lege, deși nu ne dorim acest lucru, tind să cred că, pentru anul viitor, acest număr de elevi poate fi atins. Trebuie să precizez că foarte multe școli și-au pierdut personalitatea juridică. Abandonul școlar este îngrijorător. Semnalul meu este acela că este foarte ușor să distrugi și foarte greu să păstrezi. În momentul în care aici există un potențial de elevi, trebuie să fim foarte atenți și să solicităm I.S.J. Brăila o mult mai mare atenție în ceea ce privește acordarea sau neacordarea personalității juridice[/quote], a spus consilierul PMP Viorel Botea.
În susținerea afirmațiilor sale consilierul PMP a spus că în cazul Școlii de la Tichilești este vorba de un alt tip de școală, una din cele 4 la nivel național. Botea, care a fost și inspector școlar general, plin sau adjunct, a spus că din punct de vedere educațional diferența dintre acest tip de școală și o școală normală este foarte mare.
În sprijinul afirmațiilor lui Viorel Botea a venit consilierul județean PNL Adrian Vacu. Liberalul a spus că susține afirmațiile consilierului Botea, pentru că la Școala gimnazială Tichilești este o problema reală pentru că ar fi vorba de un alt tip de școală.