
Ultima ședință a CJ Brăila, desfășurată vineri, 28 octombrie, a fost una liniștită, la care cu o singură excepție s-a votat în unanimitate proiectele de hotărâre supuse dezbaterii. Din cei 33 de consilieri aflați în funcție, la ședința ordinară a lunii octombrie au participat 30, absentând motivat Simona Drăghincescu (PND) și liberalii Alexandru Dănăilă și Vasile Broască.
Consilierii județeni au votat ca reprezentanți ai CJ în Consiliul Consultativ al Inspectoratului Școlar Județean Brăila pe profesorii Emilia Meiroșu (PSD) cu 30 de voturi pentru și Viorel Botea (PMP) cu 27 de voturi pentru și 3 împotrivă. Liberalul Mario Da Ros a fost ales să reprezinte CJ Brăila în Consiliul de Administrație al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Brăila, cu 27 de voturi pentru, unul împotrivă, alte două buletine de vot fiind nule.
La punctul 9 de pe ordinea de zi, în care s-a format o comisie de organizare a licitației pentru concesionarea unei suprafețe de 446,9796 ha (lacul Zaton și teren), aflată în domeniul public al județului și administrarea Consiliului Județean Brăila, amplasată în perimetrul comunei Frecăței, județul Brăila, s-a iscat o discuție privind propunerea președintelui Francisk Iulian Chiriac de a-l desemna ca președinte al acestei comisii pe Marian Vrabie. Liberalii au solicitat propunerea altei persoane în fruntea acestei comisii. În cele din urmă s-a optat pentru desemnarea în această poziție a doamnei Mioara Manole. Ceilalți membrii ai comisiei au fost aleși: Eduard Balaban, Carmen Solomon, Magdalena Marcu, un reprezentant al APM și unul al AJFP (care urmează să fie desemnați de aceste instituții), iar secretar al comisiei a fost aleasă Gilda Bularda.
Singurul proiect de hotărâre unde a existat un vot împotrivă a fost cel referitor la rectificarea bugetului CJ, la care liberalul Marian Sîrbu a votat împotrivă, argumentând că el a votat de fiecare dată împotrivă la proiectele referitoare la buget.