
Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a anunţat astăzi că numele viitorului partid, rezultat din fuziunea PNL-PDL, va fi PNL, iar sediul noii formaţiuni va fi în Aleea Modrogan numărul 1.
În ceea ce priveşte candidatul comun al PNL-PDL la prezidenţiale, acesta va fi anunţat în 4-5 august.
Congresul de fuziune al celor două partide va avea loc în 26 iulie.
Tot atunci va fi stabilită şi echipa de campanie pentru alegerile prezidenţiale.
Miercuri dimineaţă, echipele de negociere ale PNL şi PDL au avut o nouă întâlnire, la finalul căreia Cătălin Predoiu şi Ludovic Orban au anunţat că au fost finalizate discuţiile, ajungându-se la o înţelegere privind Statutul noului partid, numele şi protocolul de fuziune.