
Luni după amiază, la ora 16.00, M. Constantin (55 de ani), din Brăila, în timp ce conducea autoturismul proprietate personală pe strada Şcolilor, dinspre strada Ana Aslan către bulevardul Independenţei, la intersecţia cu bulevardul Al. I. Cuza nu a respectat semnificaţia indicatorului „Oprire!”. Șoferul a continuat deplasarea și l-a accidentat pe minorul H.F. (15 ani), din municipiu, care se deplasa cu bicicleta, pe bulevardul Al. I. Cuza dinspre strada 1 Decembrie 1918 către Calea Călărașilor.
După producerea coliziunii, minorul a suferit leziuni corporale uşoare şi afost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, unde a primit îngrijirile medicale necesare, fără a fi necesară internarea.
Atât șoferul cât și biciclistul au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultând că nu se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice, iar în cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
