Silviu Mares 30 iulie 2020

Începând cu ziua de luni, 03 ugust 2020, Biblioteca Judeţeană „Panait Istrati” Brăila permite accesul cititorilor în spaţiile proprii.

Conform unui comunicat al Bibliotecii Județene Panait Istratti, începând din data de 3 august accesul în spațiile instituției se va face în următoarele condiţii:

–         Termometrizarea obligatorie la intrarea în instituţie

–         Purtarea de mască de protecţie

–         Dezinfectarea mâinilor cu soluţii speciale oferite de către Bibliotecă

–         Păstrarea distanţei de minim 1,5 m

Utilizatorii vor avea acces doar în zonele unde există pupitre de împrumut, fără a pătrunde în zonele cu acces liber la raft. Tranzacţiile se vor realiza pe baza consultării Catalogului electronic, a recomandărilor bibliotecarilor şi a materialelor realizate special în scopul orientării lecturii. În continuare, Biblioteca va onora şi solicitările de împrumut pe bază de precomandă, de la distanţă, prin intermediul formularului sau mesageriei online.

Returnările de documente se vor realiza DOAR prin intermediul Cutiei de returnare amplasată la intrarea principală, în exteriorul instituţiei.

În secţiile Bibliotecii numărul maxim de utilizatori acceptaţi simultan este următorul:

–         Împrumut pentru adulţi – 3 persoane

–         Împrumut pentru copii. Ludotecă – 2 persoane

–         Mediatecă – 2 persoane

–         Punctul de informare / înscriere – 2 persoane

–         Centrul Multicultural – 2 persoane

–         Colecţii speciale – 1 persoană (maxim 3 ore)

–         Sala de Lectură – 6 persoane (maxim 3 ore)

Programul pentru public este luni-vineri, în intervalul orar 10-18.

Aceste decizii sunt stabilite pe baza prevederilor legislaţiei privind măsurile pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2, precum şi a procedurilor proprii ale instituţiei. 

Comentarii