
După oribila crimă de la sfârșitul lunii trecute, comuna Gradiștea a revenit pe agenda polițiștilor, cu un scandal într-un bar din localitate, aplanat însă de polițiști, care le-au întocmit dosare penale scandalagiilor.
Joi dimineață, la ora 07.08, personalul de serviciu de la Poliţia oraşului Ianca a fost sesizat, prin apel la numărul de urgență 112, de către angajata unui cafe-bar din localitatea Gradiştea, cu privire la faptul că mai multe persoane erau implicate într-un scandal în local, lovindu-se reciproc şi producând distrugeri.
La faţa locului s-au deplasat imediat poliţişti din cadrul Secţiei 4 de Poliţie Rurală Ianca, care au desfăşurat primele cercetări şi au stabilit că, în timp ce se aflau în local, patru tineri, cu vârste cuprinse între 15 şi 23 de ani, domiciliaţi în comuna Gradiştea, pe fondul consumului de alcool şi al unui conflict spontan, ar fi provocat scandal, pe timpul căruia s-ar fi lovit reciproc şi ar fi distrus mai multe sticle cu băuturi alcoolice.
În urma evenimentului, tinerii scandalagii nu au solicitat asistenţă medicală.
Unul dintre ei a formulat plângere penală împotriva altuia pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe, iar administratorul barului a solicitat efectuarea de cercetări pentru comiterea infracţiunii de distrugere.
Poliţiştii au întocmit împotriva celor patru tineri dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice.