
Astăzi după amiază, în jurul orei 16.00, un bărbat din satul Colțea, comuna Roșiori, a murit înecat într-o fântână aflată la o intersecție.
Vasile Tudorache, în vârstă de 77 de ani, a căzut în fântâna adâncă de circa 7 metri, din care se aprovizionat cu apă potabilă locuitorii din zonă, fiind scos de un subofițer de la ISU Dunărea Brăila, dar bărbatul era deja decedat.
Din motive încă necunoscute, se pare că bărbatul s-ar fi sprijinit de fântâna aflată în vecinătatea casei sale, dar s-a dezechilibrat şi a căzut, murind înecat.
Maşina de la Medicina Legală va prelua trupul neînsufleţit, care va fi transportat la Morgă, pentru efectuarea necropsiei, în urma căreia se va încerca să se afle cauzele exacte ale morţii.