
La data de 23 mai a.c., în jurul orei 13.00, o brăileancă în vârstă de 31 de ani, în timp ce conducea autoturismul pe Bulevardul Dorobanţilor către strada Franceză, nu a respectat semnificaţia indicatorului „Ocolire prin Dreapta!”, montat la începutul refugiului staţiei de tramvai de la strada Tineretului, continuându-şi deplasarea pe linia de tramvai și accidentând un bărbat în vârstă de 66 de ani, din municipiul Brăila, care traversa strada, prin loc nepermis, în dreptul refugiului.
Conducătoarea auto şi victima au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În urma accidentului, pietonul a suferit vătămări corporale şi a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, fiind necesară internarea acestuia.
Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.