
Guvernul a aprobat implementarea în perioada următoare din bugetul Ministerului Agriculturii a unei scheme de ajutorare, în valoare de 7,7 milioane de lei, a aproximativ 1.500 de legumicultori.
Guvernul a aprobat, în ședința de ieri, Hotărârea privind schema de ajutorare a fermierilor care au avut de suferit din cauza condițiilor hidrometeorologice nefavorabile manifestate în perioada aprilie – mai 2014 la culturile agricole în spațiile protejate. Potrivit directorului Direcției de Agricultură Județeana Brăila, Traian Cișmaș, problem majore au fost în partea de est-nord a județului, comune precum Măxineni, Racovița, fiind lovite de grindină.
Daniel Constantin, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a relatat:
Este vorba de o sumă de 7,7 milioane de lei pe care o punem la dispoziție din bugetul Ministrului Agriculturii pentru un număr de aproximativ 1500 de beneficiari, care se regăsesc pe raza a 55 de unități administrativ-teritoriale situate în județele Brăila, Călărași, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Hunedoara, Ilfov, Maramureș, Neamț, Olt, Prahova și municipiul București, mai ales zona care este împrejurul municipiului București, pentru că acolo au fost câteva pierderi pe care le-am avut în această perioadă. Este vorba de 26.700 mp de geam, deci vorbim de sere, și 2.347.000 mp de folie de plastic pentru solar care au fost distruse în această perioadă.