
*Handbalistii juniori III de la LPS Braila au obtinut doar o victorie la turneul organizat chiar de ei, victima fiind echipa de la LPS Focsani*
Sfarsitul saptamanii trecute a fost programat la Braila, ultimul turneu al seriei D din Campionatul National de handbal juniori III. Disputat in paralel cu turneul zonal de junioare IV, meciurile baietilor de la juniori III s-au disputat in Sala Polivalenta.
Echipa baietilor pregatiti de Madalin Castalov nu au avut nici o motivatie la acest turneu, cele doua echipe din serie care urmau sa participe la turneul semifinal fiind deja cunoscute de la sfarsitul lunii martie cand s-a desfasurat turneul IV organizat de CSS 6 Steaua Bucuresti. Astfel, in cele trei etape disputate la Braila s-au inregistrat urmatoarele rezultate:
Etapa I: LPS Focsani – LPS Braila 19 – 27 (10-15); LPS Iolada Balas Buzau – CSS 3 Steaua Bucuresti 24 – 23 (16-9);
Etapa a II-a: LPS Braila – CSS 3 Steaua Bucuresti 13 – 17 (10-7); LPS Focsani – LPS Iolada Balas Buzau 11 – 22 (5-11), meciul fiind insa omologat cu pierderea de catre ambele echipe cu scorul de 10-0 si penalizare de cate un punct);
Etapa a III-a: LPS Iolada Balas Buzau – LPS Braila 30-17 (14-10); CSS 3 Steaua Bucuresti – LPS Focsani 19 – 17 (9-7).
La sfarsitul acestui ultim turneu al seriei D, LPS Iolanda Balas Buzau si CSS 3 Steaua Bucuresti s-au calificat la turneul semifinal, in timp ce LPS Braila a terminat pe locul 3, cu 10 puncte, dar avand 6 victorii si un meci incheiat la egalitate, dar fiind penalizate cu 3 puncte pentru nerespectarea cerintelor de talie la meciurile de la primul turneu al seriei. Astfel, handbalistii pregatiti de Madalin Castalov vor trebui sa astepte pana la inceperea viitorului sezon competitional, pentru a se bate pentru calificarea macar pana la turneul semifinal.
Faptul ca niciuna dintre echipele de handbal baieti nu au reusit sa se califice macar la turneul semifinal poate avea o explicatie prin lipsa motivatiei, neavand vreo perspectiva de a mai juca handbal dupa ce termina junioratul deoarece, Braila nu are echipa masculina de seniori. Ultimele produse de valoare ale LPS Braila la handbal baieti, fratii Musat si Letu, au ales sa isi continue cariera la Baia Mare.