
Vineri 28 iunie, a debutat la Complexul Sportiv Lia Manoliu din Capitala, etapa a 2-a a Campionatului National de seniori, tineret si juniori I. La aceste intreceri au participat si doi sportivi de la CSM Braila, Ana Maria Ionita si Aurel Baciu.
Cei doi sportivi au intrat in competitie in chiar prima zi. Aurel Baciu a alergat in proba de 110 m garduri, el terminand pe locul 2, atat in preliminarii cat si in finala acestei probe. Astfel, cu un timp de 14.92 realizat in finala, Aurel Baciu a urcat pe treapta a doua a podiumului, el fiind devansat doar de Cornel Bananau, de la CS Farul Constanta, care a fost mai rapid cu 50 de sutimi de secunda. Aurel Baciu este pregatit de Mihail Dumitru.
In proba de 100 m garduri fete, atleta pregatita de Irina Rotaru, Ana Maria Ionita, s-a clasat pe locul 4, cu 14.38, la doar 6 sutimi de secunda de ultima treapta a podiumului, ocupat de pitesteanca Elena Popescu. Braileanca Nadia Ilas, in prezent legitimata la Farul Constanta, s-a clasat pe locul 2 in aceasta proba, cu 14.29.