Actualitate

Au intrat pe interzis și au dat de Poliția Locală

Au intrat pe interzis și au dat de Poliția Locală

Pentru nerespectarea normelor rutiere privind oprirea, staţionarea şi accesul interzis, în ultima săptămână Polițiștii Locali brăileni au aplicat un număr de 56 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 11.020 lei şi au fost aplicate un număr de 113 puncte penalizare conform O.U.G. nr. 195/2002 R. 

Astfel, 56 de șoferi au fost sancționați cu amendă în valoare de câte 290 lei şi câte două puncte penalizare pentru că au oprit în mod voluntar pe trecerea de pietoni sau  la mai puțin de 25 de metri de intersecție, precum și în stația mijloacelor de transport public de călători. De asemenea, unii dintre aceștia au fost sancționați pentru că au intrat pe un sector de drum semnalizat cu indicatorul rutier „accesul interzis”.

B. Gh., în vârstă de 39 ani, din Brăila a fost sancționat pentru că a oprit voluntar pe trecerea pentru pietoni pe Bd. Al. I. Cuza, după ce a circulat dinspre str. 1 Decembrie 1918 către str. Școlilor.  R. S.-Șt., în vârstă de 24 ani, din Brăila a fost sancționat pentru că după ce a circulat pe str. Ana Aslan, dinspre str. Mihai Eminescu către str. R. S. Campiniu, a oprit voluntar în colțul intersecției dintre str. Ana Aslan cu str. R. S. Campiniu.

D. M., în vârstă de 29 ani, din Brăila a condus autovehiculul pe str. Nicolae Bălcescu, dinspre Calea Galați către str. Catolică și a oprit voluntar la mai puțin de 25 de metri de intersecția străzii Nicolae Bălcescu cu strada Catolică.

Șt. N.-I., în vârstă de 24 ani, din comuna Viziru, și L.M., în vârstă de 53 ani, din oraș Ianca, au condus autovehiculele pe strada Nicolae Bălcescu, dinspre Calea Galați către str. Catolică și au oprit voluntar în stația mijloacelor de transport public de călători.

B. S., în vârstă de 42 ani, O. Șt., în vârstă de 63 ani, P.N., în vârstă de 66 ani, M.G., în vârstă de 31 ani, din comuna Cazasu, și R.Fl.-A., în vârstă de 45 ani, toți din Brăila, au fost sancționați pentru că au condus autovehiculele pe strada Franceză, dinspre Bd. Dorobanților către str. Ghioceilor, sector de drum semnalizat cu indicatorul rutier „accesul interzis”.

N. G.-E., în vârstă de 44 ani, din Brăila a fost sancționat pentru că a condus autovehiculul pe strada Ana Aslan, dinspre strada Bastionului către strada Școlilor, sector de drum semnalizat cu indicatorul rutier „accesul interzis”.

C. G., în vârstă de 62 ani, din Brăila a fost sancționat pentru că a condus autovehiculul pe strada Mihail Sebastian, dinspre strada Polonă către strada Mihai Eminescu, sector de drum semnalizat cu indicatorul rutier „accesul interzis”.

 

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •