În două zile, jandarmii au ridicat în vederea confiscării 3 cuțite. Unul dintre „posesorii” depistați, în weekend, de jandarmi nu a împlinit încă vârsta majoratului.
Sâmbătă, 22 ianuarie a.c., la ora 23:45, un echipaj de jandarmerie care patrula prin cartierul Obor din municipiu, a văzut un tânăr, aflat în intersecția străzilor Aleea Micșunelelor și Aleea Narciselor, care a fugit printre blocuri, atunci când a văzut autospeciala. Jandarmii au devenit suspicioși cu privire la reacția tânărului la vederea dubei, astfel că au pornit în căutarea acestuia. Au reușit să-l intercepteze la scurt timp, pe strada 1 Decembrie 1918. După ce i-au făcut controlul corporal, jandarmii au aflat „motivele” fugii tânărului de 31 de ani. Acesta avea asupra sa un cuțit tip briceag cu lungime totală de 26 de centimetri (din care 12 centimetri reprezintă lama și 14 centimetri mânerul) și un cuțit tip briceag cu lungimea totală de 20 de centimetri (din care 9 centimetri lama și 11 centimetri mânerul).
Jandarmii au întocmit actele de sesizare, cercetările fiind continuate de către polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila.
La fix 24 de ore după această depistare, un alt echipaj de jandarmerie a observat patru tineri care consumau băuturi alcoolice în spațiul public, pe Calea Galați, în apropierea unei stații peco. Unul dintre aceștia a încercat să se facă nevăzut, însă nu a reușit. Motivul pentru care tânărul a vrut să evite un dialog cu jandarmii îl reprezenta un cuțit cu lungimea totală de 34 de centrimetri (din care 21 de centimetri lama și 13 centimetri mânerul), obiect pe care-l purta în buzunarul de la piept al gecii.
Mai mult decât atât, în urma legitimării, a reieșit faptul că toți cei patru sunt minori, cu vârste cuprinse între 14 și 17 ani. Tânărul care a fost depistat cu un cuțit asupra sa are 17 ani.
Jandarmii au întocmit actele de sesizare pentru tânărul aflat în pragul majoratului, cercetările fiind continuate de polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila, iar ceilalți adolescenți s-au ales cu amenzi în cuantum de 200 lei, pentru consum de alcool în spațiu public.