
Joi, 2 iulie a.c., poliţişti de la Secţia 1 de Poliţie Rurală Brăila au continuat investigaţiile într-o cauză înregistrată în evidenţe, la data de 30 iunie a.c., cu autori necunoscuţi şi, în urma efectuării unei percheziţii domiciliare, la locuinţa unei brăilence din municipiu, au fost identificaţi trei tineri bănuiţi de comiterea unui furt, iar prejudiciul a fost recuperat.
Poliţiştii i-au identificat pe A. G. (16 ani), N. Ştefan (19 ani) şi S. Marin (31 de ani), toţi din municipiul Brăila, care, în perioada 26- 30 iunie 2015, ar fi pătruns prin efracţie în incinta a două magazii, aparţinând unei societăţi comerciale, cu punct de lucru în comuna Cazasu, şi ar fi sustras mai multe bunuri. conform purtătorului de cuvânt al IPJ Brăila, Jenel Șogor, cei trei au sustrat ”8 jante auto cu amvelope, 8 bare şi profile din fier, în lungime de câte 5 metri, 4 chei mecanice fixe şi o pompă submersibilă, toate în valoare de 10.000 de lei”.
În urma audierilor efectuate şi a celorlalte activităţi de cercetare penală, au fost recuperate bunurile sustrase, prejudiciul fiind recuperat în totalitate.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru furt calificat şi se continuă cercetările pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a celor trei brăileni.