Obiectivul general al proiectului de modernizare a infrastructurii sectorului portuar din incinta Bazin Docuri Brăila îl reprezintă modernizarea si dezvoltarea Portului Brăila în vederea oferirii de condiții optime pentru transportul naval de mărfuri, cu scopul de a promova mobilitatea durabilă la nivel național, regional și local, capabil să asigure legături rapide și eficiente cu piețele internaționale, asigurând totodată o infrastructură portuară la standarde europene.
Lucrările au fost executate de Asocierea Hercules SA, Concivia SA și Interconstruct SRL. Activitățile de proiectare și execuție lucrări în valoare 68.888 mii lei, finalizate la sfârșitul anului 2023, acestea fiind începute în 2019 și având ca termen de finalizare 57 de luni. Lucrările au condus la operaționalizare a celor trei obiective specifice ale proiectului și anume:
Obiectiv specific 1: modernizarea și reabilitarea danelor 31, 32, 33, 34, 35, 36, 37, 38 și a capului de mol din incinta Bazin Docuri cu lungimea totală de 1005 ml, cu scopul creșterii capacității de operare a Portului Brăila conform volumului actual și previzionat al cererii.
Obiectiv specific 2: reabilitarea drumurilor de utilitate publică DUP 3, DUP 5, DUP 6, cu lungime totală de 2811 ml cu scopul creșterii eficienței și conectivității Portului Brăila și consolidarea legăturilor dintre operatorii portuari și transportatorii de mărfuri la nivel local, național și european.
Obiectiv specific 3: dezvoltarea și modernizarea infrastructurii utilitare a Portului Brăila cu scopul creșterii calității serviciilor oferite operatorilor și transportatorilor portuari (realizarea facilităților necesare îmbunătățirii accesibilității portului și crearea condițiilor optime pentru operare încărcare mărfuri)
Conform declarațiilor directorului general al Companiei Naționale Administrația Portuară a Dunării Maritime SA, Marcela Daniela Costea, se estimează că traficul de mărfuri va crește cu 8% până în anul 2024 și 23% în anul 2030, contribuind astfel la atingere indicatorului de rezultat al Axei prioritare 2 ”Mărfuri transportabile pe căi navigabile navigabile interioare” contribuind și la atingerea obiectivelor SUERD – Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării.
Valoarea totală a proiectului este de 121.014,88 mii lei, din care partea de cofinanțare a UE este de 86.696,12 mii lei.