În perioada 5-12 decembrie 2017, pentru nerespectarea normelor rutiere privind oprirea, staţionarea şi accesul interzis, polițiștii de la Poliția Locală rutier Brăila au fost aplicate un număr de 58 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 8.845 lei şi un număr total de 116 puncte penalizare conform O.U.G. 195/2002 republicată.
Poliția Locală a dat publicității prin intermediul unui comunicat de presă o serie de exemple de șoferi sancționați în această perioadă pentru oprirea autoturismelor în locuri în care acționa indicatorul “Oprirea interzisă”.
În această perioadă a fost depistat B.I., în vârstă de 37 ani, din comuna Surdila-Greci, care a fost sancționat cu amendă în valoare de 435 lei şi 2 puncte penalizare. Acesta, în calitate de conducător auto a circulat cu autovehiculul marca Land-Rover pe Calea Galați dinspre str. I. L. Caragiale către str. Nicolae Bălcescu şi a oprit voluntar în zona de acţiune a indicatorului “Oprirea interzisă”.
P. T., în vârstă de 50 ani, din Brăila a fost sancționat cu amendă în valoare de 290 lei și 2 puncte penalizare pentru că în calitate de conducator auto a circulat cu autovehiculul marca Ford pe Bd. Dorobanților dinspre str. Mioriței către Calea Călărașilor şi a oprit voluntar în zona de acţiune a indicatorului “Oprirea interzisă”. Tot pentru că a oprit n zona de acţiune a indicatorului “Oprirea interzisă” a fost sancționat cu amendă în valoare de 290 lei şi 2 puncte penalizare și C. M., în vârstă de 41 ani, din Brăila, care a oprit în mod voluntar autovehiculul marca Ford în aceeași zonă.
Gh. M., în vârstă de 27 ani, din Brăila a fost sancționat de Poliția Locală Brăila cu amendă în valoare de 290 lei şi 2 puncte penalizare pentru că în calitate de conducător auto a circulat cu autovehiculul marca Daewoo pe Calea Călărașilor dinspre Bd. Independenței către Bd. Al. I. Cuza şi a oprit voluntar în zona de acţiune a indicatorului “Oprirea interzisă”.
N. A., în vârstă de 25 ani, din sat Latinu, comomuna Măxineni, a fost sancționat cu amenda în valoare de 290 lei si 2 puncte penalizare pentru că în calitate de conducator auto a circulat cu autovehiculul marca Dacia pe Calea Călărașilor dinspre str. Vapoarelor către str. Rubinelor şi a oprit voluntar pe trecerea pentru pietoni situată la intersecția Calea Călărașilor cu str. Danubiului.
C. S.-G., în vârstă de 23 ani, din Brăila a fost sancționat cu amendă în valoare de 290 lei şi 2 puncte penalizare după ce în calitate de conducător auto a circulat cu autovehiculul marca Renault pe Bd. Dorobanților dinspre str. Tineretului către str. Franceză şi a oprit voluntar la mai puțin de 25 m de trecerea pentru pietoni situată la intersecția Bd. Dorobanților cu str. Franceză.
L. D., în vârstă de 39 ani, din Brăila a primit o sancțiune cu amendă în valoare de 290 lei și 2 puncte penalizare pentru că a oprit voluntar autovehiculul marca Citroen la mai puțin de 25 m de trecerea pentru pietoni situată la intersecția Calea Călărașilor cu str. Danubiului.
B. D., în vârstă de 48 ani, din comuna Stăncuța, a primit de la Poliția Locală Brăila o amenda în valoare de 290 lei și 2 puncte penalizare pentru că a oprit voluntar pe trecerea pentru pietoni situată la intersecția str. 1Decembrie 1918 cu Bd. Al. I. Cuza autovehiculul marca Toyota pe care-l conducea.
B. R.-G., în vârstă de 30 ani, din Brăila a fost sancționat cu amendă în valoare de 290 lei şi 2 puncte penalizare pentru că în calitate de conducător auto a circulat cu autovehiculul marca Suzuki pe Calea Călărașilor dinspre str. Griviței către Bd. Al. I. Cuza şi a oprit voluntar pe colțul intersecției Calea Călărașilor cu Bd. Independenței.
C. P., în vârstă de 68 ani, din Brăila a fost sancționat cu amendă în valoare de 290 lei şi 2 puncte penalizare pentru că în calitate de conducător auto a circulat cu autovehiculul marca Opel pe Bd. Dorobanților dinspre str. Mioriței către Calea Călărașilor și a oprit voluntar în zona de preselecție a intersecției Bd. Dorobanților cu Calea Călărașilor.
S. R., în vârstă de 45 ani, din oraș Măcin, str.Brăilei, jud.Tulcea – cu amendă în valoare de 290 lei şi 2 puncte penalizare – în calitate de conducător auto a circulat cu autovehiculul marca Dacia cu nr.de înmatriculareAG-38-SYD, pe Calea Călărașilor dinspre str.Tineretului către str.Mihai Bravu şi a oprit voluntar în stația mijloacelor de transport în comun.
C. C-tin, în vârstă de 47 ani, din sat Lacu Sărat, comuna Chiscani și G. G., în vârstă de 31ani, din comuna Râmnicelu, au fost sancționați cu amendă în valoare de câte 290 lei şi câte 2 puncte penalizare pentru că în calitate de conducători auto au circulat pe str. Nicolae Bălcescu dinspre Calea Galați către str. Catolică şi au oprit voluntar la mai puțin de 25 m de stația mijloacelor de transport în comun.
D. I., în vârstă de 52 ani, din satul Cotu-Lung, comuna Siliștea, a fost sancționat cu amendă în valoare de 290 lei şi 2 puncte penalizare pentru că în calitate de conducător auto a circulat cu autovehiculul marca Dacia pe str. Roșiorilor dinspre str. Dianei către str. 1 Decembrie 1918, sector de drum semnalizat cu indicatorul rutier „accesul interzis”.
L. I.-C., în vârstă de 21ani, din Brăila și T. Gh., în vârstă de 50 ani, din Brăila, au fost sancționați cu amendă în valoare de câte 290 lei şi 2 puncte penalizare, pentru că a circulat pe str. Ana Aslan dinspre str. Bastionului către str. Școlilor, pe un sector de drum semnalizat cu indicatorul rutier „accesul interzis”.
B. M., în vârstă de 40 ani, din Brăila a primit amendă în valoare de 290 lei şi 2 puncte penalizare pentru că în calitate de conducător auto a circulat cu autovehiculul marca Iveco pe str. Pietății dinspre str. Hipodrom către Aleea Cinematografului, pe un sector de drum semnalizat cu indicatorul rutier „accesul interzis”.