Poliţiştii Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au ridicat peste 13.000 de articole pirotehnice în urma unei percheziţii domiciliare. În cauză a fost întocmit dosar penal.
Astăzi, poliţiştii din cadrul Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila au efectuat o percheziţie la domiciliul unui bărbat, în vârstă de 43 de ani, din oraşul Ianca, bănuit de comiterea infracţiunii de operaţiuni fără drept cu articole pirotehnice.
Cu această ocazie, poliţiştii au găsit, într-o dependinţă a locuinţei, 13.470 de petarde şi 43 de baterii de artificii, ce fac parte din categoriile F2 şi F3.
Articolele pirotehnice identificate au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, fiind interzisă orice operaţiune efectuată cu acestea de către persoanele fizice neautorizate.
Polițiștii vor continua în această perioadă să efectueze acţiuni şi controale, atât la societăţile comerciale autorizate să desfăşoare operaţiuni cu articole pirotehnice, cât şi în zona pieţelor, târgurilor sau centrelor comerciale pentru prevenirea oricăror evenimente negative generate de nerespectarea legislaţiei privind obiectele pirotehnice.
Reamintim că este interzisă deţinerea, utilizarea şi vânzarea către publicul larg a articolelor pirotehnice de divertisment din categoriile 2, 3 şi 4, a articolelor pirotehnice de scenă (T1 şi T2) şi a altor articole pirotehnice din categoria P2, din motive de ordine și siguranţă publică, securitate şi pentru protecţia mediului.
Persoanele fizice sau juridice autorizate pot folosi articolele pirotehnice de divertisment numai cu luarea măsurilor de protejare a persoanelor, bunurilor materiale, animalelor şi a mediului.