Actualitate

Arestati preventiv pentru comiterea a doua furturi

Arestati preventiv pentru comiterea a doua furturi
Arestaţi preventiv pentru comiterea a două furturi
Arestaţi preventiv pentru comiterea a două furturi

În ziua de 11.11.2015, au fost identificaţi de poliţişti de la Biroul de Investigaţii Criminale, trei tineri din Brăila cu vârsta cuprinsă între 22 și 25 de ani, suspectaţi de comiterea unui furt dintr-un supermarket, în noaptea de 14 spre 15 octombrie 2015. Poliţiştii au stabilit că cei doi, profitând de neatenţia paznicilor, au sustras 12 pachete cu gresie, în valoare de 579 de lei, care se aflau expuse la intrarea în supermarket.

În urma cercetărilor efectuate de poliţişti de la Biroul de Investigaţii Criminale, s-a stabilit că B. Florin (22 de ani), D. Costel (23 de ani) și C. Alberto (25 de ani), toţi din Brăila, în ziua de 14 octombrie a.c., ar mai fi sustras dintr-o societate comercială, din municipiu, bunuri în valoare de aproape 400 de lei (4 carduri de memorie şi o cască bluetooth pentru telefoane mobile).

În ziua de 16 noiembrie a.c., aceştia au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă, iar marți au fost prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, cu propunere de arestare preventivă. Pe numele acestora au fost emise mandate de arestare preventivă, pe o perioadă de 30 zile, fiind reîncarceraţi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J.Brăila.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •