Actualitate

Arestat la domiciliu, gasit de politisti intr-un taxi, cu un cutit intr-o sacosa

Arestat la domiciliu, gasit de politisti intr-un taxi, cu un cutit intr-o sacosa

Un brăilean, în vârstă de 28 de ani, a fost depistat de polițiștii brăileni că a încălcat măsura preventivă a arestului la domiciliu.

La data de 1 septembrie, polițiștii brăileni au efectuat un control la domiciliul unui brăilean, în vârstă de 28 de ani, față de care Tribunalul Prahova a dispus, la data de 28 august a.c., măsura arestului la domiciliu.

În fapt, în perioada iunie 2016 – 2018, acesta a procurat și comercializat substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deține autorizare, către dealeri și consumatori, pe raza județelor Prahova, Galați și Brăila.

Cu ocazia controlului efectuat de polițiști la adresa tânărului s-a constatat faptul că acesta nu se afla acasă. S-a procedat la contactarea sa telefonică, în mod repetat, până când acesta a răspuns. A precizat faptul că se simte rău şi a părăsit domiciliul pentru a cumpăra pastile de la o farmacie, refuzând să spună unde anume se află.

În urma căutărilor efectuate, polițiștii l-au depistat pe tânăr într-un taxi, pe strada Plevna, din municipiul Brăila, în timp ce revenea către domiciliu și se afla sub influența băuturilor alcoolice.

La controlul efectuat în autoturism, în dreptul scaunului dreapta față, ocupat de către acesta, pe podea, a fost identificat un cuțit într-o sacoșă, care i-ar fi aparținut.

Din cercetările efectuate a rezultat faptul că brăileanul a indus în eroare organele de poliţie cu privire la motivul pentru care a părăsit locuința.

După finalizarea cercetărilor, a fost transportat în vederea reintroducerii în domiciliu, urmând ca polițiștii să sesizeze instanța de judecată cu privire la evenimentul produs și să solicite înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura arestării preventive.

Totodată, în cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de port fără drept de obiecte periculoase.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •