Actualitate

Amenzi de peste 75 mii de lei aplicate in weekend de politisti

Amenzi de peste 75 mii de lei aplicate in weekend de politisti

Poliţiştii brăileni acţionează, permanent, pe raza întregului judeţ, pentru prevenirea faptelor antisociale, în special a celor comise cu violenţă, precum şi pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică.

În perioada 12 – 14 octombrie a.c., poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului, poliţiilor orăşeneşti şi cei ai secţiilor de poliţie rurală arondate, sprijiniţi de jandarmi, au acţionat atât în municipiu, cât şi în localităţile din mediul rural, în zona pieţelor, precum şi a celor cu profil discotecă, club, cafe-bar ş.a., pentru menţinerea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică, prevenirea şi combaterea faptelor ilegale, precum şi a principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

Pe timpul activităţilor, au fost verificate 40 de societăţi comerciale, au fost legitimate 342 de persoane și au fost oprite în trafic şi controlate 255 de autovehicule, peste 90 dintre aceștia fiind testați cu aparatul etilotest.

Polițiștii au constatat 113 contravenţii, pentru care au fost aplicate sancţiuni în valoare totală de 75.714 lei.

Dintre amenzile aplicate 65 au fost pentru încălcarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 9 conform Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, și 7 la alte acte normative.

Ca măsură complementară, poliţiştii au confiscat peste 1.000 kg de fructe și legume, în valoare totală de 26.000 de lei, și au reţinut 6 permise de conducere și 8 certificate de înmatriculare.

De asemenea, în zilele de 11 și 12 octombrie a.c., polițiști din cadrul Biroului Proximitate au desfăşurat o acţiune, pe raza municipiului, pe linia prevenirii faptelor antisociale, săvârșite în incinta și în apropierea unităților de învâțământ, și a absenteismului școlar.

Cu această ocazie, au fost verificate 15 unităţi de învăţământ și paznicii acestora, au fost purtate discuții cu factorii de conducere, au fost atenționați și consiliați 38 de elevi cu privire la modul de comportare, fiind distribuite 65 de pliante în acest sens.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •